Momente emoționante. Cristian Ganea a jucat ultimul meci pe teren propriu pentru FC Viitorul. Ce a primit în dar (galerie foto)

Partida cu Poli Iași a fost una specială pentru Cristian Ganea, care a disputat ultimul său meci în tricoul negru-albastru în fața propriilor suporteri.

După trei sezoane petrecute la FC Viitorul, în care a reușit să câștige și titlul național, disputând 102 meciuri în toate competițiile pentru formația constănțeană, Cristian Ganea și-a luat la revedere de la suporterii alături de care a cunoscut cele mai frumoase momente din cariera de jucător.

Din sezonul viitor, jucătorul va evolua în Primera Division, la celebrul club Athletic Bilbao.

Înainte de începerea meciului cu Poli Iași, pe gazon, conducerea clubului constănțean i-a oferit lui Ganea un coș cu flori și un tricou personalizat, care să îi aducă aminte de toate moemntele speciale petrecute la Viitorul.

Suporterii i-au mulțumit de asemenea prin numeroase scandări și aplauze, atât înainte, cât și în timpul meciului, iar la final Ganezu' i-a salutat pe fiecare în parte.

La finalul partidei, Ganea a fost sărbătorit de colegi pentru cei trei ani petrecuți în tricoul negru-albastru. A fost un moment extrem de emoționant în special pentru Ganezu' care nu şi-a putut stăpâni lacrimile în vestiar. Colegii i-au scandat numele, l-au ridicat în aer şi i-au urat mult succes la viitoarea echipă.

Sursa foto: FC Viitorul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1122

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 februarie 2022

07 Feb 2022 1691

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 iunie 2021

09 Jun 2021 2223

Cristian Ganea a disputat meciul 100 în Liga 1 pentru FC Viitorul

11 Mar 2020 2654

FC Viitorul, prima victorie în play-out. Meci cu cinci goluri și cu răsturnări de scor!

07 Mar 2020 2740

S-a întors din străinătate la echipa lui Hagi „Viitorul este casa mea. Mă simt cel mai bine aici“

28 Jan 2020 1734

Fotbalistul Cristian Ganea s-a întors la FC Viitorul

24 Jan 2020 2223

Cristi Ganea, ultimul meci pe teren propriu la FC Viitorul „Am primit un telefon care mi-a schimbat viaţa. Hagi mi-e ca un tată“

11 May 2018 2499

Editorial Liga 1 cu două campioane. Cea a punctelor şi cea a spectacolului

03 May 2018 2128

Fotbalistul Cristian Ganea, de la FC Viitorul, a disputat contra lui FC Botoşani meciul 100 în Liga 1

20 Feb 2018 2295

Athletic Club Bilbao și FC Viitorul au ajuns la un acord de principiu. Ce se întâmplă cu transferul lui Cristian Ganea

15 Jan 2018 2099

Fotbaliștii de la FC Viitorul au plecat în cantonament în Turcia. Cu ce echipă vor juca primul meci amical (galerie foto)

12 Jan 2018 2293

Clubul cu cei mai mulţi convocaţi FC Viitorul are 11 fotbalişti chemaţi la loturile României

08 Nov 2017 2412

Doi fotbaliști de la FC Viitorul, convocați pentru meciurile României cu Olanda și Turcia

05 Nov 2017 2802

Fotbaliștii de la FC Viitorul au reluat antrenamentele. Mai mulți jucători au lipsit (video)

31 Aug 2017 2468