Nicu Stoenciu a devenit observator de joc Zece arbitri din Constanţa, reţinuţi de la delegări

Zece arbitri de fotbal din Constanţa au fost reţinuţi de la delegări de către Comisia de Disciplină a Colegiului Judeţean de Arbitri, care a analizat, ieri, prestaţiile „cavalerilor“ din etapele desfăşurate pe 27 şi 30 septembrie.

Astfel, pentru neanunţarea în timp util a indisponibilităţilor motivate pentru a se putea lua măsuri de înlocuire, George Pelican, Sorin Gherasim, Ilmaz Abdula, Elvir Ziadin şi Mădălina Gherghi au fost reţinuţi de la delegări câte o etapă (conform articolului 1, punctul 2 din Anexa 5 la Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor de Fotbal).

Pentru neprezentarea la conducerea jocului ori prezentarea cu întârziere la teren, după ora menţionată în raportul de arbitraj sau prezentarea după începerea jocului, fapt ce a determinat înlocuirea arbitrului în cauză, alţi cinci „cavaleri“ au fost reţinuţi de la delegări câte trei etape, potrivit articolului 1, punctul 3 din Anexa 5 la RODAAF. Arbitrii în cauză sunt: Maria Gospodin (la meciul de juniori Progresul Medgidia - Carsium Hârşova), Ştefan Simedre (la meciul de juniori CFR Constanţa - Ştiinţa Poarta Albă), Tudor Iacovlev şi Florin Braşoveanu (la meciul de juniori CS Eforie - Victoria Mihai Viteazu) şi Adrian Dobre (la meciul de juniori Voinţa Valu lui Traian - Perla Murfatlar).
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa a anunţat şi că fostul fotbalist Nicu Stoenciu a devenit observator de joc, promovând examenul pentru ocuparea postului vacant.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arbitrii Romeo Saven şi Valentin Gheorghe, reţinuţi de la delegări

29 May 2015 1797