O tânără din Constanţa, Andrada Surdeanu, favorită la câştigarea titlului Turneu internaţional de tenis pentru juniori, la Mamaia

Mamaia IDU Junior Championship - Mobexpert U16, turneul internaţional de tenis pentru juniori organizat de Tenis Club IDU Mamaia, se află la cea de-a 21-a ediţie şi se va desfăşura în perioada 2 - 8 iunie. Competiţia, înscrisă în calendarul Tenis Europe Juniors Tour, se adresează juniorilor cu vârsta de maximum 16 ani (fete şi băieţi) şi va fi găzduită de baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol.
Pasionaţi de tenis din Bulgaria, Franţa, Moldova, Serbia şi Slovenia vor participa, alături de reprezentanţii României, la al doilea cel mai important turneu din Europa pentru juniori, din această săptămână.
În turneul fetelor, marea favorită la câştigarea primului loc este constănţeanca Andrada Surdeanu, de 16 ani (nr. 45 în clasamentul Tennis Europa Junior Tour), care se va duela pentru titlu cu Lorena Mărculescu, de 14 ani (nr. 166), din Bucureşti, cu Ramona Chivu (nr. 166) şi cu Selma Cadâr (nr. 166), ambele de 14 ani, din Constanţa. La turneul masculin, favorit la câştigarea titlului este Cristian Ştefan Moldovan, de 16 ani, din Mureş, aflat pe poziţia a 21-a în ierarhia europeană. Moldovan îl are ca idol pe Rafael Nadal şi visează să ajungă în Top 10 ATP. Rivalii săi din competiţia de la Mamaia se anunţă a fi Ion Vidan, din Bucureşti (nr. 85), Călin Manda, din Piteşti (nr. 94), şi tânărul jucător de doar 14 ani din Constanţa, Ştefan Paloşi (nr. 103), care este, de altfel, şi favoritul gazdelor.

Wild-card-uri pentru turnee ITF „futures“

Arbitrul principal al turneului este Ştefan Nicorici. Pe ambele tablouri de simplu  vor intra 32 de jucători (jucătoare), dintre care 20 sunt direct acceptaţi, patru vor primi wild-card-uri, iar opt vor accede din calificările care debutează pe 1 iunie. Pe lângă puncte importante pe care le oferă turneul, învingătorii vor beneficia şi de un wild-card la un turneu ITF „futures“, în timp ce învinşii din finală vor primi un wild-card în calificările unui turneu ITF „futures“. Se joacă pe toate cele şapte terenuri de la TC Idu Mamaia, iar mingile folosite sunt Wilson US Open.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termen în dosarul dintre CJ Constanța și o firmă din București

28 Apr 2024 98

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 175

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 131

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 170

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 165

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 232

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 737

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 380

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 356

Schimbări importante în Comfort Construct SRL, firmă controlată de Progress Consulting SA, ce administrează Cimitirul Municipal din Constanța

28 Apr 2024 297

Anunț important de la Curtea de Apel Constanța! Sunt vizate alegerile locale

28 Apr 2024 278

Șocant! Accidentul mortal de la Sinoe, județul Constanța, surprins de camerele de supraveghere! (VIDEO)

28 Apr 2024 1523

Termoficare Constanța Întrerupere programată a furnizării apei calde. Consumatorii vizați

28 Apr 2024 266

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 2004

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 335