Pentru o execuţie a la Mutu Un fotbalist de la Farul a fost exclus din lot de antrenorul Alin Artimon (galerie foto)

farul.jpgTerenul sintetic de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi" a găzduit ieri un joc-şcoală al Farului, în care antrenorul principal Alin Artimon şi şefii clubului i-au urmărit pe juniorii din pepinieră, pe alţi tineri din lot şi pe fotbaliştii veniţi în probe.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru una dintre echipe, autorul golului fiind Alexandru Paraschiv. La partidă au asistat, printre alţii, patronul Giani Nedelcu, preşedintele Neculai Tănasă, dar şi un grup de suporteri.

Alin Artimon şi-a împărţit ieri lotul în două grupe, majoritatea fotbaliştilor mergând la Ovidiu pentru partida-şcoală. Ceilalţi, printre care Niţescu, S. Chiţu, Stoianof, Coteanu, Buzea, Ivanovici sau Ţabără, au rămas la baza Farului de la Constanţa, unde au efectuat alergări şi au lucrat în sala de forţă. Pentru disputa de la Academia Hagi, au fost alcătuite două echipe, „galbenii" şi „albaştrii", meciul fiind arbitrat de antrenorul secund Decebal Gheară. Au fost urmăriţi la joc Vlad Neagu, Maxim - portari; Vodiţă, Tătar, Daminuţă (folosit mijlocaş central), B. Nicola, Buga, Paraschivoiu, Eracai, Bogoş, Ghenciu, Al. Paraschiv, Nasta, Cl. Popa, E. Năstase, Stavian, A. Tudor, Erdal, Pâslaru şi Gavrilă - jucători de câmp. Ultimii şapte sunt juniori din propria pepinieră, ca şi Ferdi Ghenciu, care a şi jucat în turul acestui campionat. Şi puternicul fundaş central Eddy Năstase a evoluat pentru prima echipă, în două meciuri oficiale, în finalul sezonului trecut al Ligii a 2-a. Oricum, 14 dintre cei care au fost utilizaţi ieri sunt juniori. „Vrem să întinerim echipa, pentru a face o trupă de viitor. Sunt sigur că vom juca mai bine decât în prima parte a Ligii a II-a şi vom avea rezultate superioare", a declarat patronul Giani Nedelcu, venit special de la Bucureşti ca să urmărească această partidă. De la confruntare nu au lipsit nici preşedintele Neculai Tănasă, directorul sportiv Cosmin Şişcu, antrenorii de juniori de la Şcoala de Fotbal Farul 2010 Ion Constantinescu şi Mihai Turcu, un grup de suporteri, ca şi preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu.

Pedeapsă: n-a fost luat în autocar la întoarcere

farul.jpgŢinând cont că joi, vineri şi sâmbătă a programat câte două antrenamente, Artimon a fixat la doar 30 de minute durata fiecăreia dintre cele două reprize de ieri. Pe finalul meciului, principalul Farului a fost scos din sărite de execuţia tânărului Ferdi Ghenciu, care a ales să bată un penalty precum Mutu, dând scăriţă. Şi tot precum Mutu, a ratat, trimiţând peste poartă. Supărat pentru aceasta, Artimon l-a înlocuit imediat şi l-a certat pe margine. Mai mult, talentatul mijlocaş de 17 ani nu a fost luat în autocar la întoarcere, venind de la Ovidiu la Constanţa cu maşina unui prieten. Apoi, la stadion, Ferdi a fost anunţat şi de faptul că a fost exclus din lot pe termen nelimitat. În timpul meciului, în locul lui Ghenciu a intrat Paraschiv, jucător care, peste puţine minute, la ultima fază a partidei, a înscris, stabilind scorul final.

Primul amical, duminică

Farul va susţine primul meci de verificare din acest an duminică, 27 ianuarie, contra unei echipe din Liga a IV-a constănţeană. Până în acest moment, FC Farul a achiziţionat doi jucători, ambii de la FC Viitorul, portarul Mirel Bolboaşă şi mijlocaşul ofensiv George Călinţaru, şi este aproape să rezolve situaţiile contractuale a încă trei tineri fotbalişti, un fundaş, un mijlocaş şi un atacant.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 32-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

19 May 2024 677

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, egalată în minutul 90+5 de Gloria Băneasa

19 May 2024 557

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 730

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 831

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2483

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 741

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 445

Fotbal feminin Farul Constanța, la 90 de minute distanță de câștigarea titlului din postura de nou-promovată. „Jucăm acasă, avem suporterii aproape”

11 May 2024 1078

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1158

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 528

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1600

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 770

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 1024

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 760

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 781