Sport

Imagini de la eveniment Premieră pentru HC Dobrogea Sud Constanța. A câștigat Cupa României la handbal masculin (galerie foto+video)

Echipa de handbal masculin AHC Dobrogea Sud Constanţa a câştigat în premieră Cupa României.

Într-o partidă disputată în această după amiază în Sala Sporturilor din Constanţa, care a găzduit turneul Final Four al competiţiei, AHC Dobrogea Sud Constanța învins în finala competiției echipa SCM Politehnica Timişoara cu scorul de 23-21 (11-12).

Grație acestui succes, HC Dobrogea Sud a obținut și calificarea în Cupa EHF.

În prima repriză, cu excepția startului, când HC Dobrogea Sud a egalat la 1, Poli Timișoara a condus permanent pe tabelă, cea mai mare diferență fiind de patru goluri (12-8). Finalul rundei le-a aparținut însă constănțenilor, care au marcat de trei ori la rând fără a primi gol, astfel că la pauză Poli a condus cu numai un gol, 12-11. Diferența de patru goluri în favoarea bănățenilor s-a refăcut însă rapid în debutul părții secunde (15-11), după care HC Dobrogea Sud a punctat de șase ori, iar Poli numai o dată, astfel că scorul a devenit egal, 16-16. Formația gazdă a trecut apoi în avantaj, 17-16, pentru prima dată în meci, în minutul 45! HC Dobrogea Sud s-a apărat tot mai bine, extrem de agresiv, portarul Mitrevski a fost de netrecut în poartă, iar drept rezultat Poli a început să marcheze tot mai greu. Astfel că, încet-încet, Dobrogea Sud s-a menținut în avantaj, având chiar și trei goluri avans (20-17). La 21-19 pentru gazde, Poli a ratat o lovitură de la 7 m, ceea ce a decis soarta victoriei și a Cupei. În ultimele cinci secunde, scorul era 22-21 pentru HC Dobrogea Sud, iar Poli a sperat într-un gol egalizator. Însă nu numai că nu l-a reușit, dar a mai primit unul, astfel că formația constănțeană s-a impus cu 23-21 și a cucerit prima Cupă a României din scurta sa istorie.        

Pentru HC Dobrogea Sud au marcat Vujovic - 5 goluri, Crnoglavac - 4, Nikolic - 4, Malinovic - 3, Cutura - 2, Buricea - 2, Vujadinovic - 1, Toma - 1, Rohozneanu - 1.

La începutul partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostei handbaliste Alexandra Rouă, decedată la numai 32 de ani.

Jucătorul finalei și cel mai bun handbalist al turneului Final Four de la Constanța a fost desemnat Cristian Fenici, de la Poli Timișoara.

La festivitatea de premiere a câștigătoarei Cupei României a participat si primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău. 

La meci a fost prezent și președintele Consiliului Județean Constanta, Horia Țuțuianu. 

Cea care le-a înmanat medaliile jucatorilor de la HC Dobrogea Sud a fost Cristina Vărzaru, fosta mare handbalista a României.

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, i-a oferit lui Mihai Bocan, secretarul general al FRH, o plachetă, cu ocazia ieșirii la pensie.

Pe locul trei în Cupa României s-a clasat Minaur Baia Mare, care a învins în finala mică CSA Steaua București cu 26-24 (15-11).

Sursa foto: ZIUA de Constanța
  

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Astăzi, meci cu Dunărea Călăraşi HC Dobrogea Sud l-a transferat pe coordonatorul Dan Mihai Rohozneanu

15 Feb 2017 730

HC Dobrogea Sud joacă, astăzi, în semifinalele Cupei României „Ne dorim din toata inima să aducem Cupa la Constanţa“ (galerie foto)

15 Apr 2016 1216

Măsuri de ordine publică la meciul de astăzi FC Farul Constanța - ACS Bucovina Pojorâta

04 Mar 2016 1216

HC Dobrogea Sud Constanţa va disputa un meci amical la Călăraşi

21 Jan 2016 717

Jandarmii din Constanţa asigură ordinea la meciul dintre CVM Tomis Constanţa şi CSMU Craiova

13 Nov 2015 728