Rugby CS Năvodari, meci în Liga Națională cu Rapid București. Cine va transmite partida


 
  • În runda inaugurală din Grupa C, formația CS Năvodari a dispus în propriul fief, pe stadionul „Flacăra”, de Grivița București, cu 31-14.
 
Echipa de rugby CS Năvodari susține sâmbătă, 19 august 2023, de la ora 11.00, meciul din etapa a doua Ligii Naționale, faza 2, grupa C, întâlnind în deplasare Rapid București, formație nou înființată.
 
Confruntarea este găzduită de stadionul „Olimpia” din București, în direct la Prima Sport 3, Orange Sport 3 și Rugby TV. CS Năvodari (antrenori, Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase) va efectua deplasarea în ziua meciului, plecarea din Năvodari fiind programată dimineață, la ora 5.00. În runda inaugurală din Grupa C, CS Năvodari a dispus în propriul fief, pe stadionul „Flacăra”, de Grivița București, cu 31-14, în timp ce Rapid a cedat în deplasare cu Dinamo, scor 16-66. 
 
În partida cu Grivița București, punctele învingătorilor au fost reușite de Alin Ștefan - un eseu, Albert Știopei - un eseu, Andrei Ciubotariu - un eseu, Antonio Savu - o transformare, trei lovituri de pedeapsă și un dropgol, Codrin Bercu - o transformare. Jucătorul meciului a fost desemnat Denis Loghin, de la CS Năvodari. „Meciul a fost dominat de echipa gazdă, care doar pe final a fost surprinsă de Grivița, primind două încercări“, a fost mesajul clubului din Năvodari.
 
În Campionatul Național de rugby în 7, CS Năvodari s-a calificat între cele mai bune opt formații din țară, în grupa Elită, după meciurile din prima etapă a întrecerii, în care a avut evoluții spectaculoase. Cu patru meciuri câștigate din cinci jucate, echipa de pe litoral a jucat finala turneului și s-a clasat pe locul al doilea. Cu trei victorii clare, 33-5 cu RC Bârlad, 68-5 cu CSM Sibiu și 43-5 cu Știința Petroșani, CS Năvodari a câștigat grupa a 4-a. A urmat meciul din semifinale, cu Universitatea Cluj, campioana ediției trecute, în care formația de pe litoral s-a impus fără emoții, cu 38-19. „În finala turneului, Rapid București a învins pe CS Năvodari cu 26-7, dar formația noastră s-a autodepășit în condițiile, în care a făcut deplasarea în noaptea de vineri spre sâmbătă și a jucat pe o caniculă greu de suportat“, s-a menționat pe pagina de Facebook a CS Năvodari.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Sursa foto: Facebook (CS Năvodari - Rugby)
 
Citește și:

 
Rugby
Denis Loghin, de la CS Năvodari, desemnat omul meciului câștigat cu Grivița București

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Năvodari Voleibalistele cadete s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 802

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1851

Robert Diaconescu, din Constanța, desemnat cel mai bun arbitru român de rugby și pe 2023

19 Jan 2024 1004

Speranțele CSM Constanța încheie anul pe prima poziție, cu șase victorii din șase partide

16 Dec 2023 1050

Lupte CS Năvodari, medalii la „Cupa Ștefan cel Mare“, turneu internațional desfășurat la Putna

15 Dec 2023 914

Box Maria Bucur Trigos, de la CS Năvodari, pe podium la Campionatul Mondial

01 Dec 2023 1028

CS Năvodari box Maria Bucur Trigos și Denisa Elena Manu vor concura la Campionatul Mondial

03 Nov 2023 1130

CS Năvodari lupte Albert Deacu, de două ori campion național, la competițiile desfășurate la Călărași (GALERIE FOTO)

02 Nov 2023 1066

Rugby în 7 CS Năvodari, pe locul cinci în clasamentul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

29 Oct 2023 916

Liga a 4-a Constanța Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin, primele înfrângeri. Rezultatele etapei a 14-a (seniori și juniori + clasamente)

29 Oct 2023 2665

Fotbal Liga a 5-a Constanța. Care au fost rezultatele în cele trei serii (+ clasamente)

16 Oct 2023 2113

Rugby în 7 CSM Constanța a câștigat finala mică a turneului de la București (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 1222

Box CS Năvodari a câștigat patru medalii la Campionatul Național 2023 pentru juniori

09 Oct 2023 1006

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a noua (seniori și juniori + clasamente)

27 Sep 2023 2284

Rugbyștii de la CS Năvodari au învins în deplasare Grivița București (GALERIE FOTO)

23 Sep 2023 1095