Se caută luptători pentru stilurile de contact Vrei să te baţi cu Tolea Ciumac şi cu „Pitbull" Atodiresei? Iată ce trebuie să faci!

lupte.jpgComplexul Sportiv „Tomis", din strada Flămânda, va găzdui, duminică, 23 decembrie, turneul de luptă „Total Contact-2".

Scopul întrecerii organizate de Asociația Română de Kung-Fu și de Clubul Sportiv „Sakura" Constanța este de a descoperi cei mai buni luptători în sistemul de contact total și de a-i promova apoi la o serie de turnee care vor fi organizate în Constanţa şi în ţară.

În afară de constănțenii de la nouă cluburi locale în care se practică arte marţiale de contact (Kung-Fu, Karate „Kyuokushin", Kempo, Kick-Boxing, Ju-Jitsu), vor mai participa luptători din Tulcea, Galaţi, Vaslui şi Bârlad. Cluburile din judeţ care şi-au anunţat participarea sunt: Clubul Sportiv Universitar Neptun Constanţa (preşedinte, Cornel Panait), Clubul Sportiv „Keru Kento" Constanţa (preşedinte, Lucian Stoicoci), Clubul Sportiv „Bogdan Ciubotariu" (preşedinte, Samir Regep), Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă (director, Dan Petre), Clubul Sportiv „Wushu-Maxx" Mangalia (preşedinte, Titi Vartolomei), Clubul Sportiv „Shaolin Callatis" Mangalia (vicepreşedinte, Costel Safta), Clubul Sportiv „Noua Generaţie" Mangalia (preşedinte, Ciprian Broască), Clubul Sportiv „Sakura" Constanţa (preşedinte, Valeriu Ariton) şi Clubul Sportiv „Marea Neagră" Constanţa (preşedinte, Florin Iordănoaia). Turneul se organizează pe categorii de vârstă şi greutate (cu numai doi sportivi pe categorie), la copii (8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani), cadeţi (14-15 ani), juniori (16-17 ani) şi seniori (18-34 ani), masculin şi feminin. Competiția se desfășoară în intervalul orar 11.00 - 17.00, iar intrarea este liberă. Iată programul: ora 11.00 - deschiderea oficială, urmată de meciuri la copii, cadeţi şi juniori; ora 14.00 - pauză; ora 14.30 - meciuri la seniori; ora 17.00 - festivitatea de premiere.

lupte.jpg„Singura noastră problemă o reprezintă vremea nefavorabilă, care ar putea împiedica participarea tuturor cluburilor care şi-au anunţat prezenţa. Vom avea o serie de meciuri interesante, spectaculoase, mai ales că se vor întâlni mulţi sportivi campioni la stilurile din care provin. Ne aşteptăm ca sala să fie plină, mai ales că intrarea este liberă. Cei care vor veni nu vor regreta timpul petrecut alături de noi", a declarat Florin Iordănoaia, care este şi preşedintele Asociației Române de Kung-Fu. Organizatorii galelor caută sportivi de valoare, iar în cazul în care aceştia vor fi destul de buni ar putea întâlni în turnee luptători cu nume, gen Tolea Ciumac sau Ionuţ „Pitbull" Atodiresei.

Doar Crăciunică şi Sanchi au impresionat

La primul turneu de calificare, „Total Contact-1", disputat pe 4 noiembrie, o mare parte dintre seniori au dezamăgit. Şi-au demonstrat cu adevărat valoarea doar Mădălin Crăciunică, de la „Keru Kento", şi Silviu Sanchi, de la „Sakura", care au câştigat prin KO şi KO-tehnic. În rest, au fost meciuri în care sportivii seniori s-au prezentat într-o formă nesatisfăcătoare şi au arătat o valoare tehnică departe de ce se cere la acest gen de concursuri. „Unii sportivi au lăsat impresia că se luptă în meciuri de light-contact sau semi-contact, ca la antrenament, nu ca într-un concurs de promovare. Sperăm ca pe măsură ce vom organiza turneele următoare să vedem o creştere de potenţial şi o dorinţă mai mare de a câştiga", declara atunci Florin Iordănoaia.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

boykauri28

11 Feb, 2013 07:43

vreau sa ma inscriu la campionatul de kickboxing ma puteti contacta la nr de tel 0731164085

Articole asemanatoare

CFR Infrastructură Circulația între stațiile Dorobanțu și Medgidia PC2, întreruptă. Iată până când

23 May 2023 841

A crescut gradul de pozitivare pentru testele COVID-19 în ultimele 24 de ore. La ce valoare a ajuns

14 Feb 2022 1468

Ministerul Sănătății anunță Câți din medicii din spitalele publice, au fost vaccinați împotriva COVID-19. Situația pe județe

10 Aug 2021 1116

RAEDPP, măsuri luate după ce un angajat a fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2

21 Jul 2020 1397

Noi victime ale noului Coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 478

20 Apr 2020 1871

Coronavirus. Covid-19. Cazuri noi din România. Din Constanţa este o femeie

14 Mar 2020 4790

Încă patru cazuri de COVID 19. Numărul total a ajuns la 79 în România

13 Mar 2020 901

Încă un caz de coronavirus confirmat la Iași. Bilanțul total ajunge la 32

11 Mar 2020 992

Numărul total de persoane infectate cu COVID-19 a ajuns la 25, în România. Au fost confirmate opt noi cazuri

10 Mar 2020 1959

„Cred că gala OSS Fighters 4 va intra în istorie“ Show total! Eroi care vor juca în filmul „Back2Back“, pe plaja de la Mamaia (galerie foto + video)

09 Aug 2019 6796

„Promit că titlul va rămâne în România!” La gala OSS Fighters 4, de la Mamaia, „Vikingul“ Amansio Paraschiv îşi apără centura mondială

18 Jul 2019 4584

Silviu Streinu, în main-event Vin luptători olandezi la ediţia a şaptea a galei „Urban Legend“, de la Constanţa. Show total!

16 May 2019 4746

Care au fost cele mai frumoase meciuri de la Campionatul Naţional de Kung-Fu, desfăşurat la Constanţa

18 Jun 2018 1640

Imagini de la eveniment Campionatul Naţional de Kung-Fu se desfăşoară astăzi la Constanţa. Intrarea e liberă (galerie foto)

17 Jun 2018 2025

Rezultatele sportivilor din judeţul Constanţa la Campionatul Naţional de Kung-Fu

15 May 2017 5860