Simona Halep s-a oprit în semifinale la Miami, dar a luptat admirabil cu Serena Williams



Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, s-a oprit în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, neputând trece de liderul mondial Serena Williams, principala favorită a întrecerii.

Aflată pe locul trei în clasamentul mondial şi cap de serie numărul trei, Simona nu s-a predat însă uşor, americanca impunându-se în trei seturi spectaculoase, 6-2, 4-6, 7-5, după două ore şi opt minute de joc. În runda decisivă, Simona a luptat admirabil. După ce a fost condusă cu 3-0, 4-1 şi 5-2, constănţeanca de 23 de ani a egalat la 5, pentru ca Serena să se impună finalmente cu 7-5.

„Şi acest meci mi-a dovedit că sunt aproape de Serena. Am jucat multe partide în ultimul timp şi am fost puţin obosită pe final. Serena este o jucătoare extraordinară. O respect foarte mult şi îi admir realizările din tenis. Eram doar un copil când câştiga primul ei Grand Slam. Am avut multe de învăţat de la ea“, a declarat Simona Halep, care, pentru prezenţa în semifinale, a câştigat 220.230 de dolari şi 390 de puncte WTA.
În vârstă de 33 de ani, Serena Williams are şapte titluri la Miami, dintre care două în anii 2014 şi 2013. „Simona a fost o adversară greu de bătut. Joacă excelent şi e foarte tânără. Este o plăcere să o vezi pe teren, cum luptă, cum se ambiţionează şi cât de plină de energie este“, a spus şi tenismena din SUA. Aceasta se va duela în finală, astăzi, cu sportiva din Spania Carla Suarez Navarro (locul 12 WTA şi a 12-a favorită), care a trecut în semifinală de Andrea Petkovic (Germania, 10 WTA şi cap de serie numărul 9) cu scorul de 6-3, 6-3. 

Dacă se impunea la Miami, Simona Halep urca pe locul doi în ierarhia mondială. Aşa, va continua să rămână pe trei, dar punctele acumulate la turneu o apropie de poziţia secundă, pe care se află Maria Şarapova. Între sportiva din Rusia şi Simona vor mai fi doar 319 puncte, de la 1.089 de puncte, cât era distanţa înainte de Miami, întrecere pe care Şarapova a părăsit-o prematur, în turul doi.         

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jucătoarea din Constanţa sprintează spre locul 2 mondial Simona Halep şi Serena Williams joacă în semifinale la Miami

03 Apr 2015 1656

Simona Halep-Serena Williams, în semifinale, la Miami, vineri dimineaţă, de la ora 4.00

02 Apr 2015 1485

Serena Williams e în semifinale la Miami Open Următoarea adversară ar putea fi Simona Halep

01 Apr 2015 1380