Situație incertă la Săgeata Năvodari „Încă nu știm exact pe ce ne bazăm"

sageata.jpgProblemele care există pe plan local la Năvodari au adus o stare de incertitudine și în sânul echipei de fotbal Săgeata, care a încheiat turul Ligii a 2-a pe locul șase. „În ce privește echipa, lucrurile sunt neclare, dar sper ca ele să evolueze pozitiv. Încă nu știm exact pe ce ne bazăm, prioritățile la Năvodari sunt altele în acest moment. Am lăsat un program de menținere și de perspectivă la club și la jucători. Echipa se reunește pe 14 ianuarie, urmând să vedem ce se va întâmpla în continuare. În ce privește obiectivul, trebuie făcută o analiză, să vedem ce avem la îndemână. Sigur, Săgeata a realizat rezultate bune în ultimul an și ne-am propus inițial obiective îndrăznețe, dar, în acest moment, situația este incertă și nu mă pot pronunța", a declarat Aurel Șunda, antrenorul principal al Săgeții.

Echipa năvodăreană s-a aflat o bună perioadă a turului de campionat pe podium sau în apropierea acestuia, însă finalul a fost unul negru, cu doar un punct obținut în ultimele trei runde și o înfrângere umilitoare pe teren propriu, 2-5 cu ultima clasată, Farul, în etapa de încheiere a primei părți. „Este adevărat, am terminat pe locul șase, dar la distanță mică de primele poziții. La aceasta au concurat mai mulți factori. Am avut foarte mulți jucători accidentați pe termen lung (căpitanul Popa, Bold, Rusu). Ne-au afectat și suspendările (cea mai importantă fiind cea a lui Apostol), astfel că nu am putut alinia echipa care ne-a adus punctele în primele etape. În plus, problemele de pe plan local ne-au influențat și pe noi", a mai spus Șunda.

În 12 partide susținute în tur, Săgeata a câștigat cinci, a pierdut trei și a remizat în patru, înregistrând un golaveraj de 23-19 și având un „adevăr" pozitiv, plus 1. A acumulat 19 puncte (cu patru mai puțin decât CF Brăila, echipa de pe locul doi, ultima poziție care duce în Liga 1).

sursa foto: liga2.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spania a învins Croația în primul meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania

15 Jun 2024 403

EURO2024 Elveția a învins Ungaria într-un meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania

15 Jun 2024 410

EURO 2024. România, în pragul debutului Edward Iordănescu - „Am convingerea că suntem gata de luptă!“

15 Jun 2024 586

LIVE TEXT Start cu goluri multe la EURO 2024. Germania a învins Scoția cu 5-1! (GALERIE FOTO)

14 Jun 2024 602

Fost superstar al fotbalului mondial a ajuns să fie șofer pe Uber. Jocurile de noroc l-au distrus

14 Jun 2024 682

Fotbal CS Medgidia începe barajul de promovare în Liga a 3-a

14 Jun 2024 812

EURO 2024 începe vineri, 14 iunie 2024. Când joacă România. Programul complet al meciurilor competiției din Germania

14 Jun 2024 2450

Constanța. Doliu în fotbal A murit, la 97 de ani, Gogu Cojocaru, marcatorul primului gol al litoralului în Divizia A

12 Jun 2024 1707

Alesia Nicol Dincă-Vuia, un nou transfer la Farul Constanța, campioana României

12 Jun 2024 706

Fotbalista Ioana Bortan și-a prelungit contractul cu Farul Constanța

11 Jun 2024 601

Euro 2024 Germania Naționala României a ajuns la Wurzburg. Meciul de debut al tricolorilor e pe 17 iunie (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Jun 2024 621

Eveniment emoționant 50 de ani de la înființarea echipei de fotbal Recolta Cumpăna! Pionierii fotbalului cumpănean, omagiați (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Jun 2024 1002

Sondaj de opinie Credeți că echipa națională a României va depăși grupa la Euro 2024?

09 Jun 2024 793

Axiopolis Cernavodă a câștigat amicalul cu CS Medgidia, care a condus la pauză

09 Jun 2024 707

Fotbal CS Agigea a câștigat faza județeană a Cupei României (GALERIE FOTO)

08 Jun 2024 1431