SSC Farul joacă la Băneasa. Meci aşteptat cu interes Ion Barbu - „Sunt sigur că vom obţine cea de-a 22-a victorie“ (galerie foto)

Reprezentanţii Suporter Spirit Club Farul, liderul cu punctaj maxim al Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, sunt siguri că sâmbătă, în meciul din deplasare cu Gloria Băneasa, vor obţine a 22-a victorie din campionat. Partida va începe la ora 14.00. 
 
SSC Farul conduce clasamentul cu 63 de puncte (având nouă lungimi în faţa ocupantei locului secund, CS Năvodari), în vreme ce Gloria Băneasa se află pe locul nouă, cu 31 de puncte. „Chiar dacă am înţeles că Băneasa joacă tare acasă, iar, în plus, e motivată (jucând şi în propriul fief) să obţină un rezultat bun cu liderul detaşat al clasamentului, nu cred că vom avea probleme. Vom obţine cea de-a 22-a victorie“, e sigur Ion Barbu, antrenor la SSC Farul, alături de Gică Mina, în vreme ce director tehnic e Viorel Farcaş

Vlad Suciu a stat pe tuşă zece luni

Din lotul cu care SSC Farul va aborda partida vor face parte şi stoperul Iulian Răvoiu, şi mijlocaşul Vlad Suciu, care s-au refăcut după accidentări. În cazul lui Suciu, e vorba de revenirea după o absenţă îndelungată, de zece luni, el accidentându-se grav într-o partidă jucată de FC Farul la Constanţa, în Liga a 2-a, cu Rapid Bucureşti. „Nu mai am probleme medicale, mă simt pregătit să joc. Mi-a fost foarte greu să trec peste perioada de indisponibilitate, dar acum sunt OK şi privesc înainte cu optimism. Partida de la Băneasa o privim ca pe toate celelalte. Trebuie să câştigăm şi o vom face. Nu ştiu prea multe despre adversari, dar mergem la victorie şi sperăm să nu ne facem singuri probleme printr-o concentrare insuficientă“, a declarat Vlad Suciu. 

Răvoiu se întâlneşte cu foşti colegi 

Atât tânărul mijlocaş, cât şi Răvoiu (care nu a mai jucat de la amicalul SSC Farul de la Galaţi) vor fi rezerve la Băneasa. „Mă simt bine. Am avut o ruptură fibrilară. Sunt pregătit de joc“, a declarat Iulian Răvoiu, care crede că partida contra Gloriei va fi una de uzură fizică. „Câţiva dintre jucătorii de acolo, cum ar fi Sametin sau Mihăilă, mi-au fost colegi anul trecut la Ostrov. Gloria va evolua cu ambiţie, ca orice formaţie care întâlneşte Farul. Toţi se motivează foarte bine şi vor să bată echipa de pe primul loc. La valoarea lotului nostru, nu cred că se va pune problema victoriei“, a punctat Răvoiu.

Cei de la Băneasa se strâng doar la meciuri 

Cei mai cunoscuţi jucători care evoluează la Băneasa sunt Tudorel Fugaru, Calagi Dincă şi portarul Radu Mirică (cel care, până în iarnă, a apărat la echipa de Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă). „SSC Farul e favorita certă a partidei. Gloria nu are nivelul de pregătire şi experienţa adversarilor noştri. Noi ne strângem doar la meciuri, dar sperăm să facem o figură frumoasă. Suntem încrezători. Pentru locuitorii comunei Băneasa, va fi o bucurie această partidă. Vor fi mulţi spectatori la meci. Noi nu jucăm dur, va fi o confruntare frumoasă. Poate reuşim să şi marcăm şi să ţinem aproape, în privinţa scorului, de SSC Farul“, a declarat Tudorel Fugaru. 

„Nu avem ce pierde. Aştept meciul liniştit“ 

Gloria Băneasa este pregătită de Nelu Carastoian, care a preluat formaţia cu şase etape înainte de încheierea sezonului 2016. „Trebuie să jucăm fără frică. Nu avem ce pierde. Indiferent de rezultat, nu voi fi supărat pe jucători. Sigur, dacă vom comite greşeli grave, iar SSC Farul ne va da cu terenul în cap, voi lua măsuri, dar altfel nu voi avea ce să le reproşez. E normal ca Farul să ne domine, dar aştept acest meci mai liniştit ca la oricare altă partidă. Cât vor putea, băieţii vor da totul. Va fi sărbătoare la Băneasa. Timpul frumos şi sosirea echipei Farul le vor prilejui localnicilor să vină la stadion în număr mare, mai mulţi ca niciodată. Chiar dacă e vorba de Liga a 4-a, Farul rămâne Farul, echipa-fanion a judeţului“, a arătat Nelu Carastoian. 

De la -9 la +1 

Gloria Băneasa nu a mai pierdut în campionat din 22 octombrie 2016. După aceea, în următoarele opt etape, a obţinut şapte victorii şi un egal, golaveraj 29-10. „În iarnă, au plecat mai mulţi jucători şi au venit alţii. De când sunt eu la echipă, Băneasa n-a mai pierdut. Am plecat de la -9 la adevăr, iar acum suntem la +1. Am un egal şi şase victorii. Bine, am avut şi meciuri mai uşoare. Acum e perioada cu partide mai grele, întâlnind primele clasate“, a spus antrenorul Gloriei Băneasa.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

SSC

24 Mar, 2017 07:43

Antrenorul Gloriei este fostul jucator al Farului si al Callatisului, Nelu Carastoian.

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, surclasată de Sepsi, chiar la Ovidiu. Safranko a fost MVP

04 May 2024 506

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 3234

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 560

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1419

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 680

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 670

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 892

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1831

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 883

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1885

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1468

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 965

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 833

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 851

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1344