Stoichita a semnat contractul cu Farul

Desi venise la Farul inca de miercuri, fostul selectioner al Armeniei a semnat abia ieri contractul cu formatia alb-albastra * Ieri dimineata, un lot de 25 de "marinari" a parasit Dobrogea, cu destinatia Sinaia * Primul amical din cantonamentul montan va avea loc joi, cand Farul va da piept cu Otelul Galati

Ultimele emotii ale microbistilor constanteni s-au risipit duminica seara, dupa ce reputatul tehnician Mihai Stoichita a semnat, in sfarsit, contractul prin care devine noul antrenor principal al echipei Farul, pentru o perioada de doi ani. "Lippi" a sosit miercuri pe litoral si, dupa o discutie cu membrii conducerii, s-a aratat dispus sa preia formatia alb-albastra. A fost insa vorba doar despre un acord de principiu, contractul propriu-zis fiind definitivat abia duminica seara, dupa ce detaliile au fost perfectate. Stoichita si Marcel Lica au stabilit toate detaliile, cazand de acord in ceea ce priveste structura intregii banci tehnice. Astfel, in urmatorii doi ani, Stoichita va fi ajutat de secunzii Cristi Camui si Mihai Stoica. Acesta din urma este un colaborator foarte apropiat al lui "Lippi", cei doi facand echipa in ultimii ani atat la nationala Armeniei, cat si la Pyunic Erevan si Sheriff Tiraspol. De altfel, la "bursa zvonurilor" s-a discutat despre o posibila venire ca secund a lui Petre Grigoras, dar aceasta varianta nu a fost confirmata de nici un oficial si ramane doar o idee, lansata probabil de vreun suporter infocat. Intr-un interviu ad-hoc dat de tehnician miercuri seara, in fata clubului, acesta a declarat ca doreste ca Farul sa devina o formatie de care sa se teama toate echipele cu blazon din Divizia A. Dupa ce duminica a semnat contractul oficial, principalul a spus din nou ca obiectivul de principiu pentru urmatorul sezon este clasarea pe primele cinci locuri ale clasamentului Diviziei A. Obiectivul definitiv se va stabili insa abia in cadrul sedintei Consiliului Director, care va avea loc la finele lunii iulie, inaintea startului competitiei.

Lot de 25 de jucatori

Desi, sambata dimineata, Stoichita anuntase ca in cantonamentul montan vor merge 24 de fotbalisti, ieri dimineata, langa autocarul pregatit de plecare se aflau nu mai putin de 25 de jucatori. Cel ales in ultimul moment sa intregeasca lotul este Papazicu, jucator de tineret folosit la echipa mare si in vacanta sezonului 2003-2004. Lotul complet ales de Stoichita este urmatorul: Curca, Amamoo, Vlas, Farmache, Barbu, Schiopu, Oprea, S. Mocanu, Florea, Senin, Usurelu, Lungu, Balasa, Iacob, Tudorache, Pantelie, Cristocea, Gurita, Doicaru, Liviu Mihai, Saricu, Claudiu Mitu, Dumitrescu, Baicu si Papazicu.Surprinde absenta lui Cosmin Pascovici care, desi are contract cu Farul pana in 2006, s-a aflat sambata in capitala, pentru a discuta un eventual transfer la echipa moldoveana Zimbru Chisinau. Cel mai titrat "strain" venit zilele acestea la Farul este, fara indoiala, brasoveanul Mihai Baicu. Acesta a evoluat atat la echipe din tara, cat si din strainatate (Padova - Italia). In varsta de 30 de ani, Baicu a jucat in Divizia A 90 de partide, marcand 12 goluri. Autocarul gruparii alb-albastre a parasit Constanta in jurul orei 9.00 si era asteptata sa soseasca la Sinaia in cursul serii. Lotul va fi cazat timp de doua zile la hotel "International", dupa care se va muta, pentru urmatoarele zece zile, la hotel "Sinaia". Primul meci de verificare al Farului este programat pentru joi, cand va intalni, la Sfantu Gheorghe, pe Otelul Galati. Printre posibilele adversare din timpul cantonamentului montan se mai numara FC Arges, Petrolul Ploiesti si FC Brasov. Dupa cele 12 zile petrecute la Sinaia, Farul va reveni acasa pentru doua zile, dupa care va pleca in statiunea bulgara Albena, pentru a participa la un turneu amical. Competitia din tara vecina a devenit deja o traditie, in ultimii trei ani echipa alb-albastra evoluand aici impotriva mai multor formatii din Bulgaria, Ucraina, Rusia etc. Startul unui nou sezon in Divizia A este anuntat pentru 31 iulie. Aducerea unui antrenor de valoarea lui Stoichita este o confirmare a faptului ca gruparea din Primaverii este interesata de realizarea unor inalte performante, nemaimultumindu-se cu simpla prezenta la jumatatea clasamentului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 398

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 529

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 483

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 814

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 520

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 470

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 671

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 566

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 758

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 647

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 647

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1539

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 589

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 812

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 682