„Sunt mândru că am contribuit la promovarea SSC Farul!“ Tânărul fotbalist Tudor Ţăranu a ajuns în curtea FCSB

Din lotul actual al SSC Farul Constanţa, echipa de fotbal nou-promovată în Liga 3-a, nu mai face parte fundaşul Tudor Ţăranu, care, în această perioadă, se pregăteşte cu echipa a doua a FCSB
 
În vârstă de 19 ani, Tudor Ţăranu (fiul unui fost fotbalist cunoscut în Constanţa, Sandu Ţăranu) a contribuit şi el la promovarea SSC Farul, fiind mândru de această realizare. Fundaş central sau dreapta, Tudor a evoluat şi pentru FC Farul (în Liga a 2-a), pe când avea 17 ani, iar acum a ajuns în curtea FCSB, fiind vorba însă de o revenire.
 
Tânărul apărător a început fotbalul la gruparea constănţeană, iar ca junior a activat apoi şi la FC Viitorul, şi la Steaua. La clubul bucureştean a fost luat în pregătire şi de echipa mare (în timpul primului mandat al lui Laurenţiu Reghecampf), fiind şi copil de mingi la partidele de acasă susţinute de Steaua în sezonul 2012/2013 al Europa League. În acea campanie, de referinţă au fost meciurile cu Ajax Amsterdam şi cu Chelsea Londra, pe care Steaua le-a câştigat la Bucureşti.

„E altceva“

După ce nu s-a mai regăsit în lotul de după promovare al SSC Farul, Tudor Ţăranu a mers la FCSB, în momentul de faţă făcând antrenamente cu echipa a doua, dar obiectivul său fiind accederea la prima formaţie, pregătită de Nicolae Dică. „Momentan, mă pregătesc cu echipa a doua a FCSB, antrenată de Alin Dumitriu, cu perspectiva de a face pasul la echipa mare. Nu ştiu însă când va fi, eu sper cât mai repede. Sunt puţin în urmă cu pregătirea fizică şi trebuie să mă antrenez tare în această perioadă. Fac câte două antrenamente pe zi. Am vorbit cu conducerea FCSB, iar la începutul săptămânii viitoare voi semna. Sunt conştient că e greu să ajung la prima formaţie, dar, pentru început, măcar să fac antrenamente la această echipă şi să joc în campionat pentru FCSB II, în Liga a 3-a. E altceva când te antrenezi alături de fotbalişti de mare valoare, de la care ai ce învăţa“, a spus Tudor Ţăranu (în dreapta, în fotografie; alături de un alt fotbalist care nu mai e la SSC Farul, Constantin Bumbac). 

„Tatăl meu, Sandu, m-a învăţat să las mereu loc de «Bună ziua!»“ 

La plecarea de la SSC Farul, tânărul fotbalist a avut un mesaj pentru cei care i-au oferit şansa de a juca la echipa înfiinţată de suporteri şi a pune umărul la promovarea în Liga a 3-a. „Tatăl meu, Sandu, m-a învăţat să las mereu loc de «Bună ziua!». Aşa că nu pot pleca de la SSC Farul fără să mulţumesc tuturor celor care mi-au oferit posibilitatea să joc pentru această echipă şi să contribui, atât cât am putut eu, la promovarea în Liga a III-a. Mulţumesc antrenorilor Ion Barbu şi Gică Mina. Mulţumesc membrilor Comitetului Director şi tuturor celor care s-au implicat pentru ca treaba să meargă. Am traversat momente bune, dar şi clipe grele, de incertitudine, însă, până la urmă, a ieşit bine şi obiectivul a fost realizat! Nu în ultimul rând, ţin să le mulţumesc acestor suporteri minunaţi care au crezut în noi. I-am văzut mereu la stadion în zilele în care aveam antrenamente şi la meciuri. Cred că mulţi dintre ei chiar nu au ratat niciun meci. M-au încurajat când am jucat bine, m-au mai şi certat când am fost mai slab, dar aşa e în fotbal. Sunt mândru pentru că am contribuit la această promovare şi acest an va rămâne mereu în sufletul meu! Farul nu moare!“, a postat pe Facebook fotbalistul. 

O poveste fără sfârşit 

Nici cei de la SSC Farul nu au rămas datori şi le-au mulţumit şi ei foştilor fotbalişti. „Stimaţi farişti, mesajele pe care ni le adresează foştii jucători care au contribuit la promovarea în Liga a III-a ne onorează, ne copleşesc şi ne obligă, mai mult ca oricând, să strângem rândurile în jurul echipei şi să continuăm lupta. Sunt mesaje pline de suflet, de sentimente pe care toţi le împărtăşim sau ar trebui să le împărtăşim! Când am pornit acest proiect, una dintre primele cărămizi pe care le-am pus la temelie a fost pasiunea! Abia apoi am identificat şi am reuşit să atragem celelalte resurse. Poate, uneori, tocmai din această cauză am şi greşit, pentru că am lăsat inima să gândească, atunci când s-ar fi impus să fim detaşaţi, pragmatici sau cinici... Poată că implicarea noastră emoţională este o slăbiciune. Dar fără iubirea pentru echipă şi culori, nu am fi decât o echipă de duzină din peisajul mioritic, fără suporteri, fără perspective şi cu o existenţă aflată mereu sub imperiul toanelor aşa-zişilor patroni sau finanţatori. Le mulţumim din nou tuturor jucătorilor care au îmbrăcat tricoul cu emblema SSC Farul în sezonul trecut, fie că se vor regăsi sau nu şi în lotul cu care vom aborda Liga a III-a. Indiferent dacă şi-au dorit sau nu, ei vor fi mereu coautori ai acestui prim capitol din povestea echipei suporterilor constănţeni! Ne dorim ca această poveste să fie fără de sfârşit! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, a fost mesajul colectivului SSC Farul.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Fiul lui Sandu Ţăranu Fotbalistul Tudor Ţăranu, de la Farul Constanţa, copil de mingi la meciurile Stelei cu Chelsea şi Ajax (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, surclasată de Sepsi, chiar la Ovidiu. Safranko a fost MVP

04 May 2024 433

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 3091

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 533

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1391

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 668

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 655

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 887

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1815

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 870

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1879

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1453

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 950

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 831

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 846

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1340