Unirea Constanța, înfrângere la limită cu liderul clasamentului. Probleme cu nocturna la Buftea

  • În minutul 20, instalația de nocturnă a stadionului de la Buftea s-a defectat.

Echipa de fotbal Unirea Constanța a susținut în această seară meciul din etapa a 19-a a Ligii a 2-a, ultima din sezonul regular, întâlnind pe teren propriu liderul clasamentului, Petrolul Ploiești.

Partida s-a disputat pe stadionul CNAF Buftea și s-a încheiat cu succesul la limită al oaspeților, scor 3-2 (2-1).

Au marcat Diarra 18, 24, Măzărache 58, respectiv R. Niță 16, Trif 49.

Leo Strizu, antrenorul Unirii, a început meciul cu: Udrea - R. Zamfir, Gogor, Tălmaciu, Șuteu, Cireșoiu, Ciuciulete, Trif, Mitrache, Chirițoiu, R. Niță. Rezerve: Țipu, R. Tudor, Bobaru, Neacșu, Ardelean, Carabela, T. Moldovan, Șerbănescu, Bodea.
 
În clasament, Unirea se află pe locul 17, cu 11 puncte, având trei victorii, două egalui și 14 înfrângeri, golaveraj 18-54.  

Echipa noastră a fost aproape de o surpriză în duelul cu liderul Ligii a 2-a. Urmează play-out-ul, în care obiectivul este menținerea în liga secundă, este mesajul Unirii Constanța.

    
În minutul 20, instalația de nocturnă a stadionului de la Buftea s-a defectat. După 20 de minute, defecțiunea a fost remediată, iar lumina a revenit, partida reluându-se.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Petrolul Ploiești)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.