„Va fi ori la bal, ori la spital“ Celebrul artist F. Charm intră în ring la Superkombat Constanţa

Autor al hitului „30 de grade”, care a atins deja peste şapte milioane de vizualizări pe YouTube, celebrul artist F. Charm va fi prezent, sâmbătă, la Superkombat Constanţa, pentru a-i face o intrare spectaculoasă în ring lui Cristian Ristea. Mare fan al sporturilor de contact, F. Charm a decis să-l susţină pe noul star al kickbox-ului autohton, care va fi singurul român prezent în turneul piramidal de la Sala Sporturilor.

„Ristea a avut un progres formidabil în ultimul an, voi fi alături de el în acest moment important din cariera sa. I-am pregătit o piesă de intrare care să i se potrivească. Aşa cum a spus şi el, va fi ori la bal, ori la spital, însă eu sunt convins că vom sărbători împreună faptul că va fi câştigătorul turneului“, a declarat F. Charm. Cristian Ristea va intra în ring alături de cântăreţ, luptătorul declarând că îi prieşte Constanţa şi că speră să câştige turneul. În semifinalele categoriei cruiser (-92 kg), Ristea îl va înfrunta pe spaniolul Moises Baute. Celălalt meci din penultimul act este Michael Terrill (Marea Britanie) - Patrick Van Rees (Olanda).

Al treilea World Grand Prix al anului, Superkombat Constanţa, programat pentru 21 iunie, de la ora 22:00, va fi transmis în direct în România de sport.ro, iar un bilet va costa doar 30 de lei. Tichetele vor putea fi achiziţionate de la Sala Sporturilor, dar şi din reţeaua eventim.ro şi de la magazinele Orange, Vodafone, Germanos şi Domo din toată ţara.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2266

Melodia zilei F.Charm - Cristina

12 Aug 2017 4560

Constanța. Firmă nouă cu activitate baruri și servirea băuturilor. Cine este fondator și administrator

13 Jun 2017 3372

Melodia zilei CRBL – Din studio

21 Mar 2015 2685

Melodia zilei F. Charm feat. Elena Gheorghe - Mama

21 Feb 2015 3427

La Cumpăna începe Festivalul Internaţional „Rodul Pământului - Zilele Recoltei“ (document + galerie foto)

13 Sep 2014 5140