Viitorul a început să le taie capetele balaurilor Ligii 1

viitorul.jpgFC Viitorul Constanţa e mai bună de la meci la meci. Două etape la rând, a câştigat contra unor granzi ai Ligii 1: acasă la campioana CFR şi pe stadionul „Farul", cu Pandurii Tg. Jiu, vicelidera clasamentului. În ambele confruntări, de la Viitorul a strălucit un jucător, portarul Alexandru Buzbuchi, care a zburat din bară în bară, iar în meciul cu Pandurii (2-0 pentru Viitorul) a apărat şi un penalty, într-un moment important al meciului, la 1-0.

„Mă bucur pentru tinerii noştri jucători. Cresc de la etapă la etapă. Pandurii, o echipă foarte bună, ne-a dominat şi a controlat jocul, aceasta şi pentru că nouă ne-a lipsit Dică. Băieţii au muncit mult, dar am avut şi şansă, şi un portar, Buzbuchi, în mare formă. Drumul pe care ne-am angajat e lung, iar noi doar am scos capul în lume", a declarat patronul Viitorului, Gică Hagi.

În urma succesului cu formaţia gorjeană, constănţenii se află pe locul 11, cu 17 puncte, iar în etapa viitoare evoluează pe terenul Gloriei Bistriţa, echipa care ocupă poziţia a 16-a în Liga 1, cu nouă puncte. Meciul se joacă poimâine, de la ora 19.00, în direct la Digi Sport 1.

Sursa foto: Academia Hagi


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 360

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 609

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2236

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 693

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 437

Fotbal feminin Farul Constanța, la 90 de minute distanță de câștigarea titlului din postura de nou-promovată. „Jucăm acasă, avem suporterii aproape”

11 May 2024 1066

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1145

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 505

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1598

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 768

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 1018

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 744

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 772

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 907

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 406