„Vrem să demonstrăm că eşecul cu CS Otopeni a fost un accident"

fcviitorul.jpgTehnicianul Cătălin Anghel se confruntă în continuare cu probleme de lot. Vor lipsi Evdochim, Hertu şi Banoti, iar Pantelie, Sandu, Chiţu şi Rusu acuză şi ei probleme medicale

Divizionara secundă FC Viitorul atacă mâine primul succes în campionat, după două eşecuri consecutive cu Ceahlăul şi CS Otopeni. Formaţia constănţeană va juca în deplasare contra celor de la Juventus Bucureşti, meci contând pentru etapa a XXI-a din Liga a II-a.

Antrenorul echipei de pe litoral, Cătălin Anghel, speră ca jucătorii săi să demonstreze mâine că înfrângerea cu CS Otopeni, din etapa precedentă, a fost un accident. „Vrem să demonstrăm că jocul din etapa precedentă, cu CS Otopeni, a fost un accident şi vrem să recuperăm cele trei puncte. Pentru a obţine victoria ne trebuie însă o altă atitudine. Nu e de ajuns să ne prezentăm pe teren. Cele trei puncte sunt obligatorii pentru a ne menţine în obiectiv. Jocul poate fi uşor doar dacă vom reuşi noi să ni-l facem uşor. Dacă începem bine şi vom marca repede, va fi uşor. Chiar dacă a mai pierdut meciuri în acest campionat, Juventus a făcut-o greu aproape de fiecare dată. Chiar şi etapa trecută, la Farul, chiar dacă a pierdut cu 2-0, Juventus nu s-a predat uşor", a declarat tehnicianul constănţean. De asemenea, fundaşul Marius Rusu a spus că echipa a trecut peste cele două înfrângeri: „Venim după două înfrângeri consecutive şi ne-am analizat greşelile. Dacă te gândeşti foarte mult la înfrângeri rişti să rămâi acolo. Am şters ceea ce a fost şi ne gândim acum doar la meciul cu Juventus. Vom juca la victorie, aşa cum o facem de fiecare dată, şi sper să luăm toate cele trei puncte. Avem nevoie de un succes pentru a ne menţine în partea superioară a clasamentului, acolo unde ne-am propus" La rândul său, veteranul de la FC Viitorul, Vasilică Cristocea, este de părere că lipsa lui Banoti, Pantelie şi Hertu la meciul pierdut cu CS Otopeni s-a resimţit în jocul echipei: „Este normal ca lumea să aştepte mai mult de la mine, având în vedere că sunt cel mai experimentat jucător din cadrul lotului şi reprezint un exemplu pentru cei tineri. Eu încerc să dau totul pentru a juca bine, însă mai am şi eu zile mai proaste. Resimţim lipsa lui Banoti, Pantelie şi Hertu, pentru că erau jucători importanţi în angrenajul echipei". Problema jucătorilor indisponibili nu ocoleşte echipa constănţeană nici la acest meci, însă antrenorul Cătălin Anghel speră ca cei care îi vor înlocui vor face faţă. „Ne lipsesc mulţi jucători accidentaţi, însă avem mulţi tineri care au demonstrat că au valoare şi îi aşteptăm să se impună şi ca titulari. Vor lipsi în continuare Evdochim, Hertu şi Banoti, iar Pantelie, Sandu, Chiţu şi Rusu acuză şi ei probleme medicale. Să vedem ce vom reuşi să recuperăm din jucătorii cu probleme medicale", a mai spus tehnicianul. Înainte de acest meci, FC Viitorul ocupă poziţia a 5-a în clasamentul Seriei I, cu 29 de puncte, în timp ce adversarul de mâine al constănţenilor se află pe penultimul loc, cu 15 puncte. Partida de la Bucureşti va fi condusă de o brigadă formată din Cătălin Neagu, ajutat la cele două margini de asistenţii Daniel Ciocănea şi Florin Hanca.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 32-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

19 May 2024 516

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, egalată în minutul 90+5 de Gloria Băneasa

19 May 2024 431

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 695

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 798

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2421

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 726

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 442

Fotbal feminin Farul Constanța, la 90 de minute distanță de câștigarea titlului din postura de nou-promovată. „Jucăm acasă, avem suporterii aproape”

11 May 2024 1075

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1157

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 509

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1598

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 769

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 1020

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 753

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 777