Zeci de jandarmi vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre FC Viitorul şi FCSB. Partida are loc pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu

Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul şi FCSB, din cadrul Campionatul National de Fotbal, Liga I, play - off. Partida se dispută duminică, 21 aprilie a.c., începând cu ora 21.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.
 
Potrivit GMJ Tomis Constanța, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Mobilă Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

„De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă” - au transmis reprezentanții GMJ Tomis Constanța. 

 
Infobackground
- Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;
- Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;

Sursa foto: GMJ Tomis Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța Mai mulți constănțeni au rămas fără apă caldă. Iată când se vor finaliza lucrările

08 May 2024 400

Astăzi serbăm Ziua Tineretului – Vezi mesajul lui Marcel Ciolacu

02 May 2024 554

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 593

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1494

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 866

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 780

Vila Prințului Barbu Ştirbey din Mamaia se vinde. Propietarul Metfor Travel SRL cere jumătate de milion de euro

28 Apr 2024 2739

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 930

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 868

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 558

Termoficare Constanța Revine apa caldă! Vezi unde

24 Apr 2024 490

Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Iată explicația fermierilor

24 Apr 2024 998

Atenție! Se oprește apa caldă în mai multe zone din Constanța

24 Apr 2024 505

ZIUA LIVE Planuri și proiecte asumate pentru viitorul comunei Tortoman, alături de candidatul USR, Gabriel Cateliu

22 Apr 2024 603

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 875