Istoria Dobrogei Biserica armeneasca Sfanta Maria dateaza de 125 de ani

Infruntand canicula dezlantuita, strabat stradutele pline de ruine din partea rasariteana a orasului vechi si ma opresc in fata portii metalice a lacasului de cult situat pe faleza, deasupra portului Tomis. Descopar cu mare uimire un edificiu bine intretinut si o gradina plina cu rasaduri de flori. Gazda mea, parintele paroh Avedis Mandalian - cu care stabilisem anterior intalnirea - un barbat in putere, placut la infatisare, se dovedeste un interlocutor amabil si, chiar daca scopul vizitei mele era istoricul bisericii pe care o conducea cu pricepere si pasiune, descopar repede cunostinte si preocupari comune. Parintele paroh al Bisericii Armene a Tomisului si Dunarii de Jos, ce pastoreste cu daruire de aproape doua decenii, armenii din Dobrogea si de pe malurile Dunarii, marturiseste ca a crescut intr-un mediu incarcat de traditii religioase, atat bunicul, cat si un unchi fiind preoti. Prima biserica din lemn ridicata de armenii stabiliti in Constanta dateaza din 1740, pe locul unde astazi se afla magazinul Antoniadis. Dupa reintegrarea Dobrogei in statul roman, Primaria doneaza in 1881 comunitatii armene un teren de 1300 mp in mahalaua Cealic, la capatul strazii Tomis, azi Callatis, pentru construirea unei scoli si a unei biserici. Pe atunci, imi spune parintele, s-a pus temelia de catre ctitorul ei, Nazaret Torosian, biserica fiind tarnosita cu hramul Sfanta Maria. Vechea constructie din lemn va fi insa distrusa in 1941 de un incendiu, produs din neglijenta. Actuala biserica provine din vechea cladire a Scolii Armenesti, etajul fiind amenajat ca sala de rugaciune, iar parterul adapostind birourile si sala parohiala. Clopotnita, tipic armeneasca, s-a adaugat bazilicii de forma dreptunghiulara, in 1990, conform proiectului arh. Dan Rusovan.Renovare capitalaReparatiile si completarile din anii 1990- 1991, apoi cele din 1998- 2002 au vizat interiorul, acoperisul si tencuiala exterioara. Refacerea s-a efectuat fara ajutorul financiar al statului, desi biserica este monument de arhitectura si inregistrat in lista de Patrimoniu National si Cultural al Academiei Romane sub nr. 31, cod 14B0004.

Pasim in interiorul sfantului lacas in vreme ce parintele Protoereu imi prezinta schimbarile arhitectonice dominate de echilibrul calm al arcadelor largi cu mare deschidere si altarul deschis, lipsit de catapeteasma obisnuita ortodoxiei romanesti. Peste tot simplitatea si bunul gust se combina in mod armonios cu elementele specifice artei medievale armenesti, te coplesesc, dandu-ti senzatia ca te gasesti intr-o manastire armeneasca de odinioara. In absenta frescelor se remarca prezenta icoanelor de dimensiuni mari pe pereti. Prin ferestrele arcuite lumina puternica a zilei se strecoara discret, invaluind spatiul acela redus intr-o atmosfera calda, de curata reculegere sufleteasca. Sunt bucuros si linistit, imi spune parintele Mandalian, ca am dus la capat aceasta sfanta lucrare. Am avut insa participarea, energia si bunele intentii ale putinilor armeni ramasi. Ceea ce se prezenta la inceput ca o sala de asteptare, a devenit acum un spatiu religios valoros. Ma despart de parintele paroh, nu inainte de a lua in discutie o idee prezentata de domnia sa, dar emisa de o studenta constanteanca: ridicarea unui centru cultural interetnic in Peninsula. Infaptuirea lui ar constitui o realizare reprezentativa pentru spiritualitatea locala.