Episodul al IV-lea Locurile, vânturile, valurile...

12_ani.jpgSigur că omul cel mai important, fără de care ZIUA de Constanţa n-ar fi existat, rămâne - iar memoria nu face niciun efort în această direcţie - Gheorghe Verioti, patronul publicaţiei, managerul întregii poveşti de succes. Combinaţie umană rară - ca un aliaj de metale preţioase - de seriozitate, pragmatism, decenţă şi sensibilitate. Dovadă că „produsul" său rezistă.

Locurile... Ce poţi spune oare despre ele, decât că emană o măreţie solidă? La fiecare pas, când simţi vibrând sub apăsarea călcâiului vremii straturi succesive de istorie, Peninsula respiră pompă (chiar şi ruinele au o splendoare anume, deşi tristă!). Precum, cândva, pohfala unui alai domnesc pierdut. Constanţa e miezul dulce al unui mit parfumat.

Am ghicit din prima seară, odată ajuns în acest Centru magic, am avut siguranţa că briza rece, în care se amestecau, nevăzute, fuioare de parfumuri de iarbă, de iod, de frunze şi de peşte, care-mi tăia faţa în mii de cioburi, avea să se transforme pentru mine - ignoram atunci pentru câtă vreme... şi iată că deja au trecut 12 ani! - într-un impuls vital. Stimulul de entuziasm. Injecţia cu confort. Infuzia de tihnă, atât de folositoare oricărui început. (De altfel, acest parfum complex, această mireasmă aşezată iscusit în etaje, ca felia de tort, avea să reprezinte modulul de bază al oricărei acţiuni (un fel de fond principal de cuvinte al limbii!), ce mă va fi susţinut, mă va fi sprijinit pe toată durata şederii şi muncii mele la Constanţa; după care, s-a aşezat singur în „biblioteca" odorantă a memoriei).

ziua_buna_-_Florin_Toma_sursa_foto_florin_andreescu.jpg

Preumblările, ce porneau de pe strada Luntrei (unde, la numărul 10, într-una din casele domnului Ţipa, un alt personaj de legendă care a contribuit la această lucrare, se afla prima redacţie a ziarului ZIUA de Constanţa... din 2006 însă, Primăria i-a schimbat numele în Ion Theodorescu-Valahu. De ce? Nimeni nu ştie!), continuau pe un traseu în bifurcaţia opţiunii. Fie pe la capătul dinspre nord, prin Cristea Georgescu, apoi, prin Constantin Brâncoveanu, ieşeam în bulevardul Regina Elisabeta, de fapt Faleza Mare cu Cazinoul şi, de acolo, mai departe, pe la Farul Genovez, statuia lui Eminescu (unde bineînţeles că mă opream să gust, la liber, vânturile, valurile... şi să-mi refac rezervele de... sare!), după aceea, Comandamentul şi, mai departe, urmând cursul străzii Lebedei, pe lângă vechiul Port Tomis, urcam, la final, prin cartierul cu acel inconfundabil aer fanariot compus din Sulmona, Zambaccian, Callatis, Vântului, Orient şi Marcus Aurelius, ca să ies, în sfârşit, în Piaţa Ovidiu (unde, pe latura dinspre faleză, vizavi de Muzeul de Arheologie, mă opream la un chioşc să mănânc o dobrogeană uriaşă şi să beau un pahar cu iaurt!). Atenţie! Acest traseu l-am prins şi primăvara, când florile de sălcioară te făceau să umbli beat, cu plămânii ciuruiţi de parfumul tare ca o esenţă de tabac. Fie o apucam pe la capătul dinspre apus al străzii Luntrei, ieşeam în Revoluţiei, mă abăteam pe la ruinele Tomisului, apoi urcam pe Arhiepiscopiei, mă opream şi admiram faţada spectaculoasă a Catedralei „Petru şi Pavel", apoi a luam iarăşi la pas şi, ajuns la intersecţia cu Dr. I. Cantacuzino, făceam la stânga şi intram pe Nicolae Titulescu, unde, sus de tot, la capăt, la întretăierea cu Diana, adăstam o clipă ca să admir celebra „Casă cu lei", după care, pe lângă Moschee, ieşeam iarăşi în Piaţa Ovidiu. Unde, acelaşi ritual: dobrogeana cu iaurt!

(În ultimul episod am să vă vorbesc despre jazz, despre cerul de la capătul lumii, despre prieteni, despre sărbătoarea continuă şi despre alte minunăţii.) Lectură plăcută!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 232

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 878

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 498

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2615

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 450

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 672

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 776

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 535

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 544

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 550

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7207

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1217

Fotoreportaj Se lucrează în zona Dacia, în municipiul Constanța (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2024 1067

Oficial de la Primăria Constanța! În ce stadiu sunt lucrările de modernizare a marilor bulevarde din municipiu

11 Jan 2024 797

Tânăr de 18 ani, beat, drogat și fără permis, implicat într-un accident la Timișoara! Incredibil ce alcoolemie avea șoferul

02 Jan 2024 681