Ziua Dobrogei

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)

Dincolo de performanţa de a aduce laolaltă nume celebre ale scenei constănţene, evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa pe 12 iunie, în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, a reuşit să-i aducă în lumina „reflectoarelor“ şi pe cei care contribuie la bunul mers al lucrurilor din spatele... cortinei.
 
Un astfel de exemplu este şi consultantul artistic Mircea Tegzeşiu (19 octombrie 1957), un ardelean care în 1980, la finalul facultăţii, a optat pentru orchestra simfonică de la mare. Aşadar, pentru cei peste 30 de ani dedicaţi actului artistic constănţean i-au fost acordate medalia „Jean Ionescu“, o scrisoare de mulţumire din partea Primăriei Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean alăturându-se cu placheta #RespectTeatru.
 
Despre artistul modest din spatele spectacolelor de la TNOB am găsit un pasaj în cartea „Dulcea povară“, semnată de Jean Badea, care se găseşte în varianta digitalizată în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Plecat din Şimleul Silvaniei în aventura fascinantă a muzicii, tânărul Tegzeşiu şi-a ales ca obiect de studiu la Conservatorul clujean unul dintre cele mai dificile instrumente, cornul, poate din instinct, poate povăţuit cu chibzuinţă. A avut profesori buni (Vasile Mureşan, Constantin Râpă, Valentin Timaru), a fost un student vrednic, clasificat între cei mai buni absolvenţi ai seriei 1980. La repartizarea centralizată, pe ţară, a optat pentru Orchestra Simfonică din Constanţa, un colectiv tânăr, format şi condus de un fost cornist, Paul Staicu, care, în mai puţin de un an, reuşise să impună formaţiunea simfonică a Teatrului Liric în geografia artistică a ţării.
 
Mircea Tegzeşiu avea cunoştinţă despre toate acestea, astfel încât alegerea sa a fost o consecinţă a maturităţii şi a înţelepciunii cu care şi a hotărât destinul artistic. A avut şansa să se formeze la izvoarele unui repertoriu simfonic de primă mână, din care n au lipsit cele mai importante concerte pentru corn şi orchestră semnate de R. Strauss, Mozart, Weber, Franz Rosetti, Glier, Britten. Mircea a fost solistul acestor concerte, interpretarea sa intrând în conştiinţa publică (melomani, cronicari de specialitate), propulsându-l în acelaşi timp în funcţia, mai mult decât onorifică, de şef de partidă. Memorabil rămâne însă Concertul pentru patru corni şi orchestră de R. Schumann, o partitură ocolită de interpreţi din cauza dificultăţilor impuse artiştilor de pe podiumul de concert.
 
Succesul lui Mircea Tegzeşiu şi al colegilor săi, Cristian Codreanu, Gelu Colda şi Corneliu Bandabur, a fost recunoscut în revista „Contemporanul” din februarie 1983 de cronicarul Theodor Drăgulescu: „O inedită primă audiţie, lucrare de un deosebit farmec, cvartetul constănţean dovedindu-se temerar...”.
Din păcate, Mircea Tegzeşiu a fost nevoit în anul 1992 să renunţe la cariera concertistică (din motive medicale), dar n a acceptat nicio clipă gândul de a se îndepărta de muzică şi de instituţia constănţeană, ridicată între timp la grad de filarmonică. A acceptat postul de secretar muzical şi apoi de consultant artistic oferit de directorul de atunci, Radu Ciorei, în care a oficiat cu probitate profesională şi eleganţă a cuvântului şi a gestului.
Iar dorul de scenă şi de corn, care nu l putea părăsi nicicum, este alinat în ultimii ani de fiul său, Sebastian. Tânărul violonist duce mai departe, peste hotare, tradiţia muzicală a familiei Tegzeşiu.
 
Citeşte şi:
 
#RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Haleț Gheorghe

29 Aug, 2018 09:18

Mircea Tegzeșiu născut pe 19.10.1957 are o cifră a destinului 6 din 3 și 3, implicat, serios, responsabil, recunoaște dacă a greșit, poate spune celorlați cum să facă și se supără dacă nu îl asculți (6), talentat, vrea să fie băgat în seamă și să i se recunoască meritele (3). Îi place să ia decizii importante, poate fi șef (1+9=10=1).

Articole asemanatoare

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Iacobina Vlad

01 Sep 2018 868

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Vasile Mihai

31 Aug 2018 1502

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Nina Udrescu (galerie foto)

30 Aug 2018 657

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Gina Tătaru

28 Aug 2018 754

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Milidi Tătaru (galerie foto)

27 Aug 2018 799

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu

25 Aug 2018 1025

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Ghiorghiţă Tănase (galerie foto)

24 Aug 2018 1020

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru dirijorul Gheorghe Stanciu (galerie foto)

23 Aug 2018 1552

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru dirijorul Paul Staicu

22 Aug 2018 1113

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Mihai Sorin Vasilescu (galerie foto)

21 Aug 2018 978

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregrafa Mireille Savopol (galerie foto)

20 Aug 2018 778

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Valentina Șambra (galerie foto)

18 Aug 2018 995

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Rodica Raicu Uretu

17 Aug 2018 1321

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru teatrologul Romeo Profit (galerie foto)

16 Aug 2018 898

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Gabriela Popescu (galerie foto)

15 Aug 2018 733

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Radu Popescu

14 Aug 2018 757

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Ileana Ploscaru (galerie foto)

13 Aug 2018 790

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Gheorghe Parnica (galerie foto)

11 Aug 2018 1022

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Cristina Oprean (galerie foto)

10 Aug 2018 868

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Agatha Nicolau (galerie foto)

09 Aug 2018 808

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru tenorul Vasile Moldoveanu

08 Aug 2018 834

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Marieta Mihalcea (galerie foto)

07 Aug 2018 888

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Alexandru Mereuţă (galerie foto)

01 Aug 2018 910

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Eugen Mazilu (galerie foto)

31 Jul 2018 979

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru teatrologul Georgeta Mărtoiu

30 Jul 2018 817

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru dirijorul şi compozitorul Aurel Manolache (galerie foto)

28 Jul 2018 933

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Gelu Manolache (galerie foto)

27 Jul 2018 960

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Liviu Manolache

26 Jul 2018 992

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Betty Lux

25 Jul 2018 1049

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Maria Lupu Vasilescu (galerie foto)

24 Jul 2018 1059

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru maestrul coregraf Fănică Lupu (galerie foto)

23 Jul 2018 876

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru muzicologul Dumitru Lupu (galerie foto)

21 Jul 2018 1213

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul şi directorul Jean Ionescu (galerie foto)

20 Jul 2018 974

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Viţa Ionescu (galerie foto)

19 Jul 2018 954

#RespectTeatruMedalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul şi directorul Lucian Iancu

18 Jul 2018 1077

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Călin Hanţiu (galerie foto)

17 Jul 2018 865

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru pianista Carmen Gutuleanu (galerie foto)

16 Jul 2018 781

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul şi directorul Lică Gherghilescu (galerie foto)

14 Jul 2018 1209

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru regizorul tehnic Nicolae Gheorghiu (galerie foto)

13 Jul 2018 926

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru impresarul artistic Muezel Geambec

12 Jul 2018 1429

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Aneta Forna Christu (galerie foto)

11 Jul 2018 828

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru muzicologul prof. Adrian Doxan (galerie foto)

10 Jul 2018 845

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Veronica Diaconu

09 Jul 2018 853

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru directorul şi dirijorul Constantin Daminescu (galerie foto)

07 Jul 2018 888

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru regizorul Claudiu Cristescu (galerie foto)

06 Jul 2018 864

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Jean Constantin (galerie foto)

05 Jul 2018 1073

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actriţa Minodora Condur

04 Jul 2018 1009

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru actorul Vasile Cojocaru (galerie foto)

03 Jul 2018 1067

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Stela Cocârlea

02 Jul 2018 795

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru dirijorul Radu Ciorei (galerie foto)

30 Jun 2018 1060