Câteva zile până la demararea lucrărilor Cartierul Via din comuna Poarta Albă va fi racordat la sistemul de canalizare

Nu mai puţin de cinci ani au trecut până când dorinţa de extindere şi reabilitare a Şcolii Generale nr. 1 din comuna Poarta Albă a trecut de la un proiect conturat doar pe hârtie, până la demararea efectivă a lucrărilor. Ritmul este „ameţitor“ de lent, consideră primarul Vasile Delicoti. „La şcoală, ritmul de lucru este bun, sperăm ca vremea să ţină cu noi cât mai mult timp.

Dar avem şi alte proiecte care se mişcă în ritmul binecunoscut României. Actualmente, suntem în faza studiului de fezabilitate pentru un proiect ce prevede construirea unei noi instituţii de învăţământ în cartierul Via. Este vorba despre o clădire complexă, compusă din şcoală generală, grădiniţă şi bibliotecă, pentru care ne propunem să obţinem fonduri europene în vederea implementării acestui proiect educaţional, care va fi depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Brăila pe Axa 3. Este un obiectiv pe care îl avem în plan de mai multă vreme, o construcţie de care este mare nevoie, mai ales că populaţia din zonă este în continuă creştere“, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.

Un alt proiect de importanţă majoră pentru comunitatea din comuna Poarta Albă este şi cel de introducere a sistemului integrat de canalizare în cartierul Via din localitatea Poarta Albă. „Investiţia cuprinde trei obiective, respectiv reţea de alimentare cu apă şi reţea de canalizare şi staţii de pompare apă uzată monobloc. Valoarea totală estimată a contractului se ridică la suma de 7.538.571 de lei, fără TVA. Sperăm că înainte de începerea noului an şcolar vom putea emite ordinul de începere a lucrărilor. După mai multe luni de aşteptare, am primit chiar acum două zile avizul de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, cel pe care îl aşteptam pentru a putea începe lucrările, întrucât acestea se derulează în paralel cu cele de asfaltare derulate prin DRDP Constanţa. Sperăm ca proiectele viitoare să nu mai fie ţinute pe loc de astfel de chiţibuşării birocratice“, a declarat Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 390

Unitatea Administrativ Teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea concesionarii unui teren intravilan în Comuna Poarta Albă

01 Apr 2024 574

Unitatea Administrativ Teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie publică pentru mai multe terenuri intravilane

26 Mar 2024 436

Achiziții Constanța Penitenciarul Poarta Albă caută firmă pentru lucrări de reparații curente la o clădire (DOCUMENT)

19 Mar 2024 862

Cumpărări directe Constanța Decolmat Instal SRL, cu un singur salariat în 2022, va repara conductele de apă din comuna Poarta Albă (DOCUMENTE)

18 Mar 2024 747

Primăria Poarta Albă, județul Constanța, anunț important despre proiectul de înființare a rețelei de distribuție gaze naturale

17 Mar 2024 1261

Unitatea administrativ teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie public, ofertele se depun până la data de 22.03

01 Mar 2024 410

Unitatea administrativ teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie public, ofertele se depun până la data de 26.03

01 Mar 2024 420

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Au început lucrările pentru viitorul bloc de locuințe tip ANL

20 Feb 2024 729

Ignat Catalin și Ignat Alina aduc la cunoștință începerea lucrărilor de construire locuință parter și împrejmuire teren, în Poarta Alba, cartier Via

09 Feb 2024 447

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

25 Jan 2024 589

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării a 8 terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

25 Jan 2024 1514

APM Constanța ROMCIM SA vrea să exploateze resursele de loess și calcar din perimetrul Poarta Albă-Castelu

18 Jan 2024 665

Scandal între doi bărbați! Distrugeri la o mașină și la poarta de acces a unui imobil

16 Jan 2024 981

Primăria Poarta Albă a aprobat delegarea gestiunii prin achiziție publică de servicii a activităților de sortare, tratare, mecano-biologică și depozitare a deșeurilor reziduale

20 Dec 2023 966