Cumpana a celebrat Ziua Familiei

1179411886.jpg

Consiliul local si Primaria comunei Cumpana, impreuna cu organizatia umanitara World Vision, au celebrat, pe 15 mai, "Ziua Internationala a Familiei".

In cadrul manifestarii, desfasurata in sala mare a Caminului Cultural din Cumpana, au fost sarbatorite si sapte familii care au celebrat 50 de ani de la casatorie, respectiv "Nunta de Aur". Primarul comunei Cumpana, Mariana Gaju, a oferit daruri si flori cuplurilor care isi intemeiaza in acest an familii, dar si celor sapte copilasi nascuti in ultimele doua luni. "Am asteptat cu nerabdare intalnirea acesta pentru ca rareori se intampla sa avem parte de o sarbatoare atat de reala, autentica si legitima. Ziua Familiei nu face parte din randul evenimentelor ocazionale oficiale inscrise in calendarul cancelariilor de stat, ci este in fiecare zi ratiunea, reperul, taramul de pace si prosperitate al oamenilor care au inteles sa traiasca in legea lui Dumnezeu pentru a semana in jur armonii si frumuseti", a declarat primarul Mariana Gaju, in deschiderea evenimentului. Vadit emotionata, ea a mai spus ca "intalnirea este, in primul rand, un prilej de a va aduce dumneavoastra, invitatilor, un ales omagiu, pentru ca ati dobandit cele mai alese bogatii: onoare, harnicie, cinste si prestigiu. Prin exemplul dumneavoastra de viata, prin munca si sacrificiu, ati facut cinste comunei Cumpana". Familia, cea mai mare realizare "V-am rugat sa veniti pentru ca nu concepeti viata si traiul in afara moralei, a bunei cuviinte si vrem sa ne fiti ghizi si sa reconstituim drumul lung, anevoios al reusitelor, al momentelor de cumpana, pentru a nu lasa sa se piarda comoara de experiente si de incercari care au dus la cea mai importanta realizare din viata unui om - familia", a mai mentionat Mariana Gaju. Recunoscuta pentru implicarea in viata comunitatii din Cumpana, Mariana Gaju, a tras un semnal de alarma vizavi de starea ciudata in care se afunda societatea romaneasca. "Din pacate, un vant rece, strain de locurile noastre, pare sa atinga aceasta gradina a vietii. Din ce in ce mai multi sunt aceia care nu cred in puterea familiei si rezultatele se vad: gospodarii distruse, copii marcati definitiv sufleteste, violenta si boala. Cunoscand sufletul romanului, traditia poporului roman si cultul pentru sfanta familie, consider ca acestea sunt doar accidente care vor disparea, asimilate de evidenta binelui".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 756

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 486

Apus de soare spectaculos la Constanța! Imagini de senzație surprinse în Duminica Floriilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 410

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 314

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 545

Șocant! Accidentul mortal de la Sinoe, județul Constanța, surprins de camerele de supraveghere! (VIDEO)

28 Apr 2024 2402

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 3567

Accident mortal la Sinoe! Date oficiale de la IPJ Constanța! (VIDEO)

28 Apr 2024 783

UPDATE. Accident rutier cu victimă în Constanța! Primele informații

28 Apr 2024 685

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 5077

UPDATE Accident rutier în Medgidia, județul Constanța

27 Apr 2024 637

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 728

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 809

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 535

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 544