Gospodarul-şef Gheorghe Popescu investeşte pentru viitorul comunităţii La Fântânele se reiau lucrările de la reţeaua de canalizare

În comuna Fântânele lucrările nu stau pe loc. Întrerupte o perioadă din cauza lipsei de fonduri, de luni vor fi reluate lucrările pentru introducerea reţelei de canalizare. „Din totalul reţelei de canalizare a fost realizat cam 90%. Lucrările au început în luna mai 2013, iar din cei aproape 11 kilometri de reţea, noi am introduse aproape şapte kilometri, iar toate etapele au decurs conform planului“, a declarat primarul comunei Fântânele, Gheorghe Popescu. Proiectul a trecut de aprobarea Ministerului Mediului, prin Agenţia Fondului de Mediu, care a alocat 800.000 de euro. Pe lângă introducerea reţelei de canalizare menajeră şi montarea căminelor, proiectul presupune şi amenajarea unei staţii de epurare a apelor reziduale şi a altor două staţii de pompare a apei.
„Pentru realizarea acestei investiţii am primit şi o sponsorizare de 500.000 de euro de la o companie care deţine parcul eolian de pe raza comunei. Aceasta reprezintă partea noastră de contribuţie din valoarea proiectului. Aşteptăm cu nerăbdare să finalizăm acest proiect, care aduce cu sine un grad sporit de civilizaţie“, a completat primarul.

Un alt capitol la care se localitatea se menţine pe primele poziţii este sportul. „Suntem angrenaţi în activităţile sportive, ne mândrim cu rezultatele pe care tinerii noştri sportivi le obţin în cadrul competiţiilor. Avem o echipă foarte bine închegată la handbal feminin şi masculin. Noi sprijinim sportivii, le asigurăm transportul la şi de la concursuri, echipamentul şi toate cele necesare pregătirii lor. Rezultatele şi meritele le aparţin, iar noi nu putem decât să ne mândrim cu tinerii noştri de valoare“, a mai spus Gheorghe Popescu.
În altă ordine de idei, pentru că localitatea pe care o păstoreşte este una cu credinţă în Dumnezeu, primarul comunei Fântânele a declarat că, în scurtă vreme, chiar în centrul localităţii va fi montată o troiţă. „Este o dorinţă mai veche a noastră aceea de ridicare a unei troiţe. Angajaţii Primăriei o vor monta, troiţa în sine este o donaţie de fapt. Ne dorim ca în august, cu ocazia zilei de Sfânta Maria, să o sfinţim într-un cadru mai amplu, unde să vină toată comunitatea. Suntem creştini, eu m-am născut cu credinţa în suflet, de aceea acest proiect este unul de suflet pentru mine şi pentru ceilalţi aleşi“, a mai spus gospodarul-şef Gheorghe Popescu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța După Fânânele și Ion Corvin, Primăria Mereni primește și ea consultanță pe achiziții de la Leader’s Jus SRL (DOCUMENT)

03 Apr 2024 534

​Licitații Constanța Primăria comunei Fântânele, licitație deschisă pentru execuția unor lucrări (DOCUMENT)

30 Mar 2024 462

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1241

Firme Constanța Decizii noi, adoptate de Util-Adsic Fântânele

21 Mar 2024 444

Comuna Fântânele implementează un proiect prin PNRR în cadrul școlii gimnaziale nr.1

21 Jan 2024 631

Accident rutier cu victime pe DN1B! Două mașini implicate

05 Sep 2023 1022

Comuna Fântânele a obținut finantare PNRR pentru dotarea Școlii Gimnaziale nr. 1

30 Aug 2023 772

Firme Constanța Modificări în Util-Adsic Fântânele decise de asociatul unic

28 Jul 2023 690

Drumurile din localitatea Fântânele, județul Constanța, asfaltate prin PNI Anghel Saligny

02 Jul 2023 1213

Firme Constanța Util-Adsic Fântânele are un Consiliu de Administrație, a decis asociatul unic UAT Fântânele

21 Jun 2023 1485

Zilele comunei Fântânele! Cine se ocupă de focul de artificii?

02 Jun 2023 1539

Proiectarea și execuția lucrărilor la aleile carosabile din comuna constănțeană Fântânele, aproape 1,5 milioane de euro. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

06 May 2023 1423

Administrația locală din comuna Fântânele a depus o nouă cerere de finanțare prin PNRR

16 Mar 2023 1032

Sediul Primăriei și Căminul Cultural din Fântânele vor fi reabilitate cu fonduri din PNRR

16 Feb 2023 944

Comuna Fântânele a dat în judecată Curtea de Conturi. Când se pronunță instanța

16 Aug 2022 1358