Comuna Lumina primeşte vizita Comisiei Europene

Lumina_Dumitru_Chiru.jpgPrimarul din Lumina, Dumitru Chiru, a anunţat că localitatea va primi miercuri vizita unei delegaţii a Comisiei Europene pentru a fi puse la punct detalii importante cu privire la realizarea platformei de selectare colectivă a resturilor menajere.

Comuna Lumina se numără printre cele şase localităţi din judeţ în care vor fi construite în perioada următoare platforme de colectare selectivă a resturilor menajere. În acest sens, miercuri, 18 iulie, în Lumina va avea loc vizita Comisiei Europene pentru a fi delimitat spaţiul şi vizitat locul unde va fi amplasată platforma, a mărturisit primarul Dumitru Chiru. Şeful autorităţii locale a precizat că platforma formată din şase module de colectare va fi amenajată în satul Sibioara, pe spaţiul actualei cariere de piatră, pe o suprafaţă totală de cinci hectare. Dumitru Chiru a explicat că proiectul este implementat prin Zona Metropolitană, iar de gestionarea lui s-a ocupat Consiliul Judeţean Constanţa. „După finalizarea proiectului, platforma se va afla în administrarea Primăriei Lumina", a menţionat Dumitru Chiru. Beneficiile implementării acestui proiect prietenos cu mediul nu vor întârzia să apară. Primarul a punctat că odată finalizată construcţia costurile locuitorilor din Lumina pentru ridicarea gunoiului menajer de pe raza comunei se vor reduce la jumătate. Mai mult, platforma pentru colectarea selectivă a gunoiului va favoriza crearea de locuri de muncă. 30 de persoane vor fi angajate în cadrul platformei, a mărturisit primarul. Un alt eveniment important pentru localitate îl reprezintă inaugurarea sistemului de canalizare, care va avea loc într-o lună de zile. Facem precizarea că reţeaua de canalizare este amenajată pe o distanţă de 60 de kilometri, iar Agenţia de Mediu a investit pentru realizarea ei, din fonduri europene, echivalentul a 24.000.000 de lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 546

LIVE-VIDEO Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Sărbătoarea Religioasă este comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, a Pământului cu Cerul, a îngerilor cu oamenii” (FOTO)

30 Apr 2024 703

Fotoreportaj Cum arată Faleza, marea și Cazinoul din Constanța în ultima zi din luna aprilie (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 651

Expoziția de arte vizuale „Aripi de lumină” are loc la Constanța, la Muzeul Național al Marinei Române

29 Apr 2024 311

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

29 Apr 2024 353

Primăria Constanța Activități speciale de sărbători, la Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 342

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 351

Cazinoul, Comandamentul Marinei de pe faleza Constanța și MINAC, iluminate deja arhitectural (Galerie FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 725

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 553

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 421

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 558

Firme Constanța Mandate prelungite pentru membrii Consiliului de Administrație a Avicola Lumina SA

22 Apr 2024 385

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 481

Cumpărări directe Constanța Asfalt Dobrogea SRL a câștigat două contracte de peste 1,3 milioane de lei de la Primăria Lumina (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1124

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 838