Editorial Ulise şi coloşii de pe litoral...

Litoralul românesc are în acest an un Ulise şi o Gorgonă (chiar pe Medusa) şi credem că era de-ajuns... Cu puţin noroc, balaurii haosului imobiliar nu ne vor invada în acest sezon estival. Proiectul privind modificarea Legii Urbanismului a fost respins de preşedintele Traian Băsescu şi a intrat în Parlament, la reexaminare.
Dar să ne amintim cum a început totul. Parlamentarii lui Mazăre şi-au asumat încă de anul trecut o serie de amendamente la Ordonanţa de urgenţă 7/2011 privind urbanismul. Nu s-a ţinut cont la momentul formulării lor de protestele Ordinului Arhitecţilor şi a ONG-urilor, amendamentele fiind aprobate, cu încuviinţarea majorităţii USL.
Ce vor oamenii lui Mazăre prin modificările aduse Legii Urbanismului?! Ei propun de fapt ca autorităţile de la Bucureşti să nu mai aibă dreptul să controleze documentaţiile de urbanism din zonele turistice de interes naţional, zona costieră sau din zonele montane. Astfel spus, pe Litoral sau la munte s-ar putea construi orice îşi doresc investitorii şi autorităţile locale. La malul mării, putem vorbi de hoteluri înalte, şi chiar pe plajă dacă se poate... Ne putem face şi o idee despre viitoarea arhitectură urbană aferentă staţiunii Mamaia. Noile construcţii ce se doresc a fi ridicate haotic, după cum dictează banul şi nu simţul estetic, se vor alătura ruinelor abandonate pe litoral, din cauza crizei sau din diverse alte motive. Nu puţine astfel de „vestigii” sunt prezente în staţiunea Mamaia (probabil, fiind de domeniul trecutului, de aici şi dorinţa edilului de a promova trecutul pe litoral).
Construcţiile începute şi lăsate de izbelişte şi gunoaiele nu mai sunt demult o necunoscută pentru constănţenii şi turiştii declaraţi dezamăgiţi de felul cum arată astăzi staţiunea Mamaia.
Iar cu un Ulise şi cu o Gorgonă nu faci poţi face turism la malul mării.
Un Ulise ar fi mai potrivit în Parlament sau în Guvern - dar cu faptele sale eroice ar trebui să contribuie la reducerea fiscalităţii din turism, la îmbunătăţirea imaginii litoralului românesc, şi nicidecum la construirea de coloşi la malul mării...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 333

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 709

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 566

Kokkai Comimpex SRL, din Constanța, va păzi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral!

01 May 2024 332

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1236

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 477

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 632

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 677

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1351

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 647

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 733

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 499

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 856

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 594

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 436