Păşunea comunală din Adamclisi, dată în folosinţă crescătorilor de animale

Adamclisi_primar_Anton_Burcea_.jpgAdministraţia locală a comunei Adamclisi a decis prin hotărâre a consiliului local să dea în folosinţă păşunea comunală către crescătorii de animale.

„Am încercat să aprobăm această iniţiativă încă de la penultima şedinţă, însă consilierii locali ai PSD s-au opus. Săptămâna trecută, am reuşit să dăm păşunea în folosinţa crescătorilor de animale", ne-a declarat primarul comunei Adamclisi, Anton Burcea. Crescătorii de animale vor plăti o sumă modică pentru dreptul de a-şi paşte animalele pe păşunea comunală, mai exact câte 27 lei/ha anual, la aceasta adăugându-se şi impozitul pe teren.

Edilul din Adamclisi a precizat că sunt şanse foarte mari ca unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă să beneficieze de finanţare pentru reabilitarea unor drumuri de interes local. „Ultimele veşti pe care le avem spun că s-a aprobat lista de investiţii pentru drumuri pe care am depus-o la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Aşteptăm hotărârea de guvern, pentru că până nu văd, nu cred", a afirmat primarul Burcea. Edilul comunei Adamclisi a precizat că a depus spre finanţare la MDRT un proiect privind asfaltarea de drumuri în comună, în lungime totală de 10,2 km, aici fiind inclus şi drumul Adamclisi-Zorile. „Am depus spre finanţare şi un proiect pentru canalizare, iar în curând, imediat ce timpul va fi mai bun, o să dăm drumul la lucrările de realizare a terenului de fotbal", a mai precizat Anton Burcea.

Energie eoliană pentru instituţiile publice

Autoritatea locală din Adamclisi a depus spre finanţare şi un proiect privind promovarea localităţii din punct de vedere turistic. „Mi s-a spus că şi acest proiect ar avea şanse să fie finanţat, mai ales că este vorba despre promovarea turistică a Complexului Muzeal Tropaeum Traiani", a spus primarul Anton Burcea. „Mai avem şi alte proiecte depuse, cum ar fi proiectul de alimentare cu apă a localităţii Abrud, care a fost depus la Ministerul Mediului, sau cel privind montarea unei turbine eoliene care să asigure necesarul de energie pentru instituţiile publice de pe plan local. Acesta din urmă a fost depus la Ministerul Economiei şi, din câte am înţeles, se află în evaluare", a adăugat edilul din Adamclisi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

curulea

20 Feb, 2011 18:27

ia`o in bas

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 octombrie 2023

24 Oct 2023 1472

A murit Anton Burcea, fost primar al comunei Adamclisi

23 Apr 2023 3381

Declaraţiile de avere ale social-democraţilor care vor să devină primari de comune în judeţul Constanţa (documente)

03 Jun 2016 5794

„Ordonanţa migranţilor“ şi primele roade Primarul Anton Burcea e la PSD. „Florin Mitroi nu a trecut, până la acest moment“

04 Oct 2014 3358

Primarii din Constanţa dau startul dezertărilor Anton Burcea, primarul din Adamclisi, se înscrie în PSD

10 Sep 2014 3447

Primarul comunei Adamclisi, Anton Burcea, pleacă de la PDL la PSD

09 Sep 2014 2396