Un nou an, noi investiţii la Tuzla

Tuzla_primar_Constantin_Micu_01.jpgBugetul comunei Tuzla este cu mult mai mic decât cel de anul trecut şi cu toate acestea investiţiile continuă

Potrivit primarului localităţii, Constantin Micu, dacă în 2011 a avut la dispoziţie 7.700.000 de lei, în acest an, bugetul este de 4.700.000 de lei, fiind diminuat cu 3.000.000 de lei. Şeful autorităţii locale a precizat că bugetul este de ajuns doar pentru primele şase luni ale anului, urmând ca el să fie echilibrat la momentul rectificărilor bugetare, pentru a putea fi efectuată plata salariilor bugetare şi a achiziţiilor necesare. Investiţiile continuă în localitate, în ciuda bugetului cu mult diminuat. Potrivit primarului, în buget a fost prins un proiect de investiţii legat de pietruirea drumurilor din localitate. De asemenea, printr-un proiect cu fonduri europene dezvoltat de Primărie în parteneriat cu Zona Metropolitană, este prevăzută reabilitarea Casei de Cultură din comună. Două străzi din localitate intră şi ele în reabilitare. „Cu bani de la Consiliul Judeţean, strada Aviatorilor va fi asfaltată şi bordurată. De asemenea, vom amenaja şi trotuare pentru pietoni. Tot cu sprijinul CJC, şi strada Costineşti intră în reparaţii, urmând să fie înfiinţate trotuare", a mai adăugat primarul Constantin Micu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 631

Știri Constanța Tragedie la Techirghiol! Bărbat decedat în urma unui incendiu ce i-a cuprins locuința (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 1042

Constanța Expoziția de pictură „Arta - arc peste timp”, la Muzeul Național al Marinei Române (GALERIE FOTO)

11 May 2024 811

Primăria Comunei Tuzla organizează licitație publică în data de 03.06.2024

10 May 2024 350

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 674

Licitații Constanța Unitățile școlare din Tuzla vor fi dotate, prin Planul National de Redresare și Reziliență, cu mobilier școlar și echipamente digitale (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 420

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 1009

Contract de circa 600.000 lei Primăria Tuzla va delega prin concesiune Serviciul de iluminat public din comună (DOCUMENT)

25 Apr 2024 672

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 913

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 698

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1203

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 517

Primăria comunei Tuzla, județul Constanța, achiziționează servicii de salvare acvatică

13 Apr 2024 597

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu în Techirghiol!

12 Apr 2024 641

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 645