Violenta domestica, in dezbatere la Poarta Alba si Valu lui Traian

Autorităţile locale din localităţile Poarta Albă şi Valu lui Traian încearcă să identifice soluţii pentru prevenirea violenţei domestice în mediul rural.

La începutul săptămânii, pe 27 iulie, la sediul Şcolii cu clasele I-VIII din localitatea Valu lui Traian, a fost organizată, începând cu ora 11.00, masa rotundă pe tema violenţei domestice, prevăzută în cadrul proiectului „Nu tolerez violenţa!". La activitate au fost invitate să participe autorităţile locale, un eveniment similar având loc şi în localitatea Poarta Albă. Manifestările au fost realizate cu sprijinul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică Constanţa şi Posturilor de Poliţie Valu lui Traian şi Poarta Albă.

Proiectul, ce a fost lansat în luna februarie şi se va încheia în noiembrie 2009, este finanţat de către Comisia Europeană, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în cadrul programului „Youth in action". Pe lângă reprezentanţii autorităţilor locale, la manifestare au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Postului de Poliţie, Şcolii cu clasele I-VIII, Poliţiei Comunitare şi ai bisericii din localitate. Din partea organizatorilor proiectului au participat membri ai Grupului de tineri AVIF - „Antiviolenţă Intrafamilială", delegaţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Filiala Constanţa.

Alcoolul - principalul factor al violenţei domestice

În urma dezbaterilor, au fost identificaţi ca principali factori favorizanţi ai actelor de violenţă domestică din mediul rural consumul de alcool, lipsa educaţiei şi nivelul de scăzut de trai. Cu acest prilej, reprezentanţii autorităţilor locale au susţinut că principalele nevoi ale victimelor violenţei domestice din mediul rural sunt îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, consiliere psihologică, juridică, înfiinţarea unui adăpost în localitate sau în apropierea ei şi facilitarea accesului la informaţii. Cei prezenţi la activitate au propus înfiinţarea unui grup local de suport pentru victimele violenţei domestice şi constituirea unei reţele de voluntari care să se implice activ în prevenirea acestei probleme.

Referitor la impactul proiectului „Nu tolerez violenţa!", reprezentanţii autorităţilor locale au apreciat că proiectele de prevenire a violenţei domestice contribuie la diminuarea acestui flagel, întrucât încurajează victimele să recunoască ceea ce li se întâmplă şi să se adreseze instituţiilor care oferă ajutor specializat.

În scopul prevenirii actelor de violenţă, poliţiştii şi instituţiile partenere au recomandat evitarea consumului excesiv de alcool, a insultelor şi a discuţiilor în contradictoriu, mai ales cu o persoană aflată în stare de ebrietate. Victimele violenţei domestice trebuie să apeleze Serviciul de Urgenţă 112, să vorbească cu rudele şi prietenii de încredere despre ceea ce li se întâmplă şi să găsească un loc sigur, unde să se poată adăposti alături de copii. Instituţiile la care trebuie să se adreseze în caz de abuz fizic sunt: Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul spitalului, Poliţia, Serviciul de Medicină Legală, Centrul de Violenţă în Familie (Primăria Cernavodă), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială - Compartimentul pentru combaterea violenţei în familie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

laura

04 May, 2010 11:24

unde sunt meciurile noastre de handbal?????

Articole asemanatoare

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 381

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 499

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 453

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 343

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 499

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3553

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 356

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 728

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 310

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 529

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 830

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 498

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 450

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 628

Cum alegem corect produse proaspete de sărbători? Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști!

30 Apr 2024 310