Litoral TV Descoperire macabră la marginea orașului Năvodari

O descoperire macabră a fost făcută în această dimineață de un trecător la marginea orașului Năvodari. Acesta a găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, spânzurat de creanga unui copac. A alertat imediat autoritățile, care au constatat decesul. Din primele cercetări, se pare că bărbatul era un caz social, ajungând în mai multe rânduri în atenția medicilor de la ambulanță. Bărbatul în vârsta de 57 de ani locuia de 15 ani într-o locuință improvizată, fără forme legale și era cunoscut în rândul locuitorilor din zonă. 
 
“Prin numărul unic de urgență 112, s-a primit un apel la Serviciul Jaudețean de Ambulanță Constanța, pentru un pacient găsit spânzurat în dreptul Hanului Piraților. La fața locului am deplasat cel mai apropiat echipaj din substația Năvodari, care a găsit un pacient de sex masculin atârnat de craca unui copac. El fusese găsit de către un trecător [...] era spânzurat, se pare, din cursul nopții”, a declarat dr. Ionuț Cealera, director medical Ambulanţa Constanţa.
 
Se pare că bărbatul era deja cunoscut  în rândul medicilor de la Ambulanță, acesta având de mai multe ori nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii legii spun că nu există suspiciuni conform cărora bărbatul să fi fost omorât de altcineva.
 
“Trupul neînsuflețit a fost identificat de către polițiștii din Năvodari, în persoana unui bărbat în vârstă de 57 de ani, stabilit fără forme legale în cartier Mamaia Sat, Năvodari”, a declarat Bogdan Păduraru, purtător de cuvânt  IPJ Constanţa.
 
Trupul bărbatului a fost transportat la Morga cimitirului central pentru necropsie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 365

Cumpărări directe Dumitru-Pan SRL a obținut un nou contract de la Primăria Năvodari. Firma va încasa 126.000 lei (DOCUMENT)

26 Apr 2024 231

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 270

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 715

RAJA Se oprește apa în Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus! Vezi când

25 Apr 2024 368

Primăria Năvodari a semnat contractul de finanțare Grădinița nr. 3 „Lumea Florilor“ din Năvodari va fi renovată energetic

25 Apr 2024 356

Indemnizaţia de 4.950 lei pe lună Au fost numiți administratorii provizorii pentru Consiliul de Administraţie al SC Termica Distribuţie Năvodari SRL

24 Apr 2024 407

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 591

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 945

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 903

Anunț pierdere fișă anexă

22 Apr 2024 278

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 843

Cumpărări directe Constanța Romtara Pest SRL, contract de 50.000 de euro cu Primăria Năvodari pentru dezinsecție aeriană (DOCUMENT)

21 Apr 2024 484

Tribunalul Constanța a anulat autorizaţia de construire, emisă de Primăria Năvodari pentru societatea MCG Private Residence SRL

21 Apr 2024 5121

Justiție Constanța Decizie definitivă a instanței în procesul prin care Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă primită de la Garda de Mediu

20 Apr 2024 405