Litoral TV Școala “George Enescu” din Năvodari și-a deschis porțile

La Școala Generală “George Enescu” din Năvodari a început săptămâna porților deschise. Peste 100 de copii și părinți au trecut pragul instituției de învătământ încă din prima zi și au rămas profund impresionați de condițiile în care se desfășoară activitățile didactice. Preșcolarii au fost întâmpinați de colegii mai mari, așa cum se cuvine, cu baloane și cântece școlărești.
 
„Copiii mici care urmează să intre în clasa pregătitoare sau clasa întâi, vin să viziteze școala, să-și cunoască viitoarele doamne învățătoare, să cunoască clasele în care vor învăța, și văd că sunt toți bucuroși și noi așteptăm în toată săptămâna un număr foarte mare de copii. Deși avem doar 130 de locuri, musafiri avem vreo 400 care ne calcă pragul”, a declarat Iulia Sandu director Școala Gimnazială “George Enescu” din Năvodari.
 
Părinții și copiii au fost încântați de dascălii foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional și de condițiile în care se desfășoară activitățile didactice. Părinții care vor să își înscrie copiii în clasa întâi sau în grupa pregătitoare trebuie să completeze o cerere de înscriere, online sau la sediul instituției de învățământ. Școala Generală „George Enescu” din Năvodari va avea porțile deschise până pe 28 februarie, în fiecare zi, în intervalul orar 10.00 – 11.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces între prefectul județului Constanța și primarul orașului Năvodari. Dosarul, pe rolul Tribunalului

19 May 2024 197

TRL Properties SRL, PUZ pentru reglementarea unui teren din Năvodari

19 May 2024 170

Județul Constanța Acțiunea Blocada în Năvodari. Au fost legitimate peste 100 de persoane

19 May 2024 300

UPDATE Alertă în județul Constanța! Tânără dispărută de acasă dată! Rudele au cerut ajutorul polițiștilor

19 May 2024 432

Caz șocant în Năvodari, județul Constanța Și-a curmat zilele aruncându-se de la etajul 4

19 May 2024 767

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 32-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

19 May 2024 601

Iată firmele care vor încasa peste 72 milioane de euro Licitația privind retehnologizarea Ecluzei Năvodari, atribuită de CN ACN SA Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 1049

Constanța Ce spun procurorii despre tânărul care a încercat să jefuiască o sală de jocuri de noroc din Mamaia

17 May 2024 452

MADR Inspectorii ANPA nu au identificat activități de recoltare a moluștelor sau a rapănelor din bazinul portuar Midia-Năvodari

16 May 2024 549

Prefectul județului Constanța solicită în instanță anularea unor acte de urbanism, emise de Primăria Năvodari

16 May 2024 1556

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6828

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2883

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7469

Un nou termen în dosarul dintre Prefectul Județului Constanța, primarul de la Năvodari și ZF Rentap SRL

15 May 2024 747

Alegeri locale 2024 Lista completă a candidaților propuși pentru funcțiile de primar și consilieri locali la Năvodari (DOCUMENTE)

15 May 2024 734