Vizita ministrului Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, în Republica Italiană

Comunicat de presă
 
Vizita ministrului Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, în Republica Italiană

Ministrul Afacerilor Externe Cristian Diaconescu va efectua, în perioada 27-28 martie 2012, o vizită de lucru în Italia, cu prilejul căreia va avea convorbiri cu omologul italian, Giulio Terzi di Sant’ Agata şi cu ministrul pentru afaceri europene, Enzo Moavero Milanesi. Vizita la Roma se înscrie în cadrul dialogului periodic la nivel înalt cu partea italiană, în contextul unei relaţii bilaterale de Parteneriat Strategic Consolidat.

Pe agenda discuţiilor se află teme de actualitate de pe agenda bilaterală, cu accent pe dezvoltarea relaţiilor de colaborare în plan politic şi economic, şi cea europeană, respectiv perspectiva financiară, guvernanţa economică, extinderea UE, securitatea energetică.

Totodată, vor mai fi abordate dezvoltările recente din vecinătatea Uniunii, atât cea sudică, cât şi estică, precum şi aspecte legate de pregătirea Summit-ului NATO de la Chicago.

Şeful diplomaţiei române va mai avea întâlniri cu  vice-primarul Romei, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti  şi respectiv ai cultelor religioase româneşti din Italia.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezilierea contractului se află în atenția judecătorilor de la finele anului 2020 Se actualizează documentația pentru sediul Serviciului de Medicină Legală Constanța

25 May 2024 504

BNR semnalează o creștere semnificativă a economiei în 2024

13 May 2024 493

Contractul de finanțare, semnat la MDLPA Primăria a scos la licitație elaborarea documentației tehnico-economice și execuție lucrări pentru bulevardul Madrid din Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 768

Licitații publice Primăria Constanța a atribuit două contracte în mai puțin de o lună pentru un SRL înființat anul trecut! Despre ce este vorba ? (DOCUMENT)

24 Mar 2024 795

Cumpărări directe Constanța Art Colosseum SRL, care a elaborat expertiza tehnică a imobilelor de pe amplasamentul viitoarei Săli Polivalente, va furniza servicii de inginerie rutieră pentru Confort Urban SRL (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1445

#citeșteDobrogea Întreprinderea economică de stat „Pâinea“ Constanța

27 Feb 2024 5274

Primăria Municipiului Constanța, prin DGAS, acordă ajutoare de urgență! Cine poate beneficia

07 Feb 2024 954

Licitații publice Primăria Constanța a atribuit contractul de elaborare a documentației tehnico economice pentru Teatrul de Stat (DOCUMENT)

06 Feb 2024 869

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 704

Una dintre companiile familiei Calotă elaborează documentația de reabilitare și modernizare a școlii gimnaziale nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța (DOCUMENTE)

10 Dec 2023 1168

Analiză Încetinirea creşterii economice în România va dura mai mult decât se anticipa

30 Oct 2023 809

Project Ank Util SRL, din Cernavodă, cu contracte de la Primăria Constanța, cere să intre în insolvență!

14 Oct 2023 1395

O nouă licitație anulată. Este vizată reabilitarea a uneia dintre cele mai vechi unități de învățământ din Dobrogea!

09 Oct 2023 1067

MAI Astăzi, 75 de percheziții sunt în desfășurare la nivel național!

28 Sep 2023 791

Primarul comunei Cumpăna, județul Constanța, participă la Palanga, în Lituania la Seminarul ECON (FOTO)

22 Sep 2023 827