O nouă abordare a spectacolului „Don Quijote“, în premieră la Constanţa

afisdq.jpgSâmbătă, 23 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" Constanţa, are loc în premieră o abordare modernă a temei clasice de balet „Don Quijote" de Ludwig Minkus. Coregrafia, adaptare a variantei clasice după romanul lui Cervantes, este realizată de Mihai Babuşka în colaborare cu scenografa Adriana Urmuzescu, aceeaşi echipă care a lucrat la montarea capodoperei „Lacul Lebedelor" prezentată publicului la sfârşitul anului trecut. Spre deosebire de nenumăratele variante puse în scenă până acum la nivel mondial, spectacolul coregrafului Mihai Babuşka este unul dinamic, care include foarte multe elemente teatrale cu accent pe latura comică. Repetiţiile se desfăşoară intens, maestrul ocupându-se în această perioadă şi de „antrenamentul" de bază al balerinilor, respectiv studiile de dinaintea repetiţiei de sală, care includ exerciţii şi elemente tehnice de care balerinii au nevoie în coregrafie şi care nu sunt la îndemana oricui.

Din distribuţia spectacolului fac parte: Takahiro Tsubo (Japonia) - Basil, Risa Mochizuki (Japonia) - Kitri, Eliza Maxim - Mercedes, Aliss Tarcea şi Amalia Mîndruţiu - Florărese, Ovidiu Lintzmaier - Don Quijote, Cezar Buculei - Sancho Panza, Andrei Dolcoş (Bucureşti) - Gamache, Bogdan Plopeanu (Sibiu) - Toreador, Diana Ionescu - Amoraş, Cecilia Ursul - Dulcineea, Camelia Radu - Cârciumăreasa şi Gelu Râpă - Cârciumar, alături de ansamblul de balet.

Finalul spectacolului cuprinde un cocktail oferit de noul partener pe evenimente al teatrului, la care spectatorii au ocazia să îi cunoscă atât pe artişti cât şi pe cei implicaţi în punerea în scenă a acestui spectacol.

Biletele puse în vânzare pentru acest recital pornesc de la 20 lei (reducere pentru seniori, elevi şi studenţi), 25 lei şi 30 lei, preţul variind în funcţie de poziţia în sală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 471

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 284

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 477

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2161

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 990

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 597

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 537

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 646

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 974

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 598

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 577

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 606

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 914

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2455

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 939