Parlamentarii PSD, prezenti la apel

În cursul amiezii, toţi cei 116 parlamentari social-democraţi au fost convocaţi de conducerea PSD-ului la o reuniune de grup.

„A fost un prim contact, mai mult de jumătate din parlamentarii noştri sunt noi" a evidenţiat preşedintele PSD, Mircea Goană.

Apelul pe care acesta l-a transmis atât celor care se familiarizează pentru prima dată cu noul statut, atât PSD-işti cât şi reprezentanţi ai celorlalte partide, a fost acela de a face tot ce este posibil astfel astfel încât percepţia opiniei publice să se schimbe în privinţa parlamentului: „Obligaţia noastră, după acest sistem de vot uninominal, este aceea de a demonstra că parlamentarii sunt mai apropiaţi de cetăţeni şi că îşi respectă promisiunile faţă de cei care i-au trimis acolo". Noii deputaţi şi senatori au fost familiarizaţi şi cu aspectele care au rezultat din discuţiile cu PD-L.

„În zilele următoare vom avea discuţii importante, alegerii funcţiilor importante din Parlament, a comisiilor importante. Parlamentarii noştri sunt mobilizaţi să intre în dispozitiv cât mai rapid", a conchis Geoană.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar al DNA Constanța Tribunalul București anunță ziua pronunțării în dosarul lui Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidenţiale!

19 May 2024 389

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 408

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 596

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1541

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 732

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 540

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1635

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 909

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 659

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 830

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1092

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1472

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1715

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1120

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 897