Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

 
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean Constanța, Vlad Jipa a anunțat că reprezentanții partidului SOS România, filiala Constanța au depus și le-au fost admise candidaturile pentru funcția de președinte CJ Constanța dar și lista de consilieri județeni.

Din informațiile noastre, coordonatorul filialei Constanța a SOS România, Cristian Stancovici, candidează pentru președinte CJC.

Lista de consilieri județeni este deschisă de Dănuț Tiberius Epure, fostul rector al Universității Ovidius. Tot pentru un mandat de ales județean mai candidează Ion Radu, Cristian Stancovici Cristian dar și Florian Nistor.

SOS a depus listă completă de 45 de candidați.

Din informațiile noastre, Epure deschide și lista SOS România pentru Consiliul Municipal Constanța.


Vă reamintim, pe masa judecătorilor constănțănțeni se află două dosare în care Tiberius Dănuț Epure, fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța, are calitatea de reclamant, iar Universitatea  „Ovidius” din Constanța cea de pârât.

Fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța cere, în instanță, anularea unui act administrativ și suspendarea executării actului administrativ.  

În ambele spețe, Tiberius Dănuț Epure, fostul rector al Universității „Ovidius” din Constanța, a dat în judecată instutuția de învățământ superior.

Pe data de 28 februarie 2024, pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal au fost înregistrate dosarele nr. 1305/118/2024 și nr. 1304/118/2024.


Dosarul 1305/118/2024 are ca obiect - anulare act administrativ, iar dosarul nr. 1304/118/2024 - suspendare executare act administrativ. Ambele dosare sunt pe fond. Danut Tiberius Epure este reclamat, iar Universitatea Ovidius Constanța – pârât.

Reamintim că prin decizia penală nr. 1687 din 10.12.2015, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea lui Epure Tiberius Dănuț, fost rector al Universității „Ovidius” din Constanța, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de rector la orice instituție de învățământ, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Sondaj comandat de PNL Mangalia în perioada 17-14 aprilie. Cum votează mangalioții?

12 May 2024 553

Penitenciarul Poarta Albă cumpără pentru deținuți ton în suc propriu, macrou în sos tomat, suncă presată de pui și budincă de orez

08 May 2024 579

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 771

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 1011

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 592

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 705

Deputatul Focșa bifează deja al cincilea partid în mai puțin de un mandat!

18 Apr 2024 706

Marius Mitulescu, candidat la Primăria Constanța din partea Partidului SOS

05 Apr 2024 1527

PSD va câștiga detașat alegerile locale, conform unui sondaj la nivel național

01 Apr 2024 1144

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 539

Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu 110km/h și a rămas fără permis. Scandal făcut de senatoare la mașina poliției

10 Mar 2024 894

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 896

Protest al filialei Constanța a partidului SOS România, în fața Prefecturii din Constanța (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 1118

Scandal la intrarea în sala în care are loc ședința Consiliului Local al Municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Feb 2024 1522

Soțul Dianei Șoșoacă vrea divorțul! „Va trece la Macovei, la numele de fată. Se crede o zeiță”

26 Feb 2024 969