11 mituri alimentare în care nu ar trebui să mai crezi

„Nu mânca noaptea, nu consuma cafea, bea multă apă şi evită carbohidraţii dacă vrei să fii sănătos”, cam aşa ar suna sfatul unei persoane care a căzut pradă unora dintre cele mai populare mituri alimentare.

Mai jos am listat 11 dintre aceste mituri pe care ştiinţa a avut grijă să le desfinţeze:

1. „Dacă mănânci noaptea te îngraşi”

De fapt, nu există dovezi care să ateste faptul că mâncatul noaptea predispune la îngrăşare. În schimb, ceea ce ştim este că luăm în greutate atunci când consumăm multe calorii, iar mare parte dintre cei care au tendinţa de a mânca noaptea aleg tocmai acele alimente bogate în calorii.

De asemenea, este posibil ca atunci când mâncăm noaptea să suferim de indigestie sau arsuri la stomac.

2. „Unele zaharuri sunt mai rele decât altele”

Zaharoza, siropul de agave, mierea şi siropul de porumb au multe calorii ( o singură linguriţă de astfel de zaharuri conţine între 48 şi 64 de calorii). Până acum, cercetările ştiinţifice au arătat că trupurile noastre absorb aceste zaharuri în mod similar, Aşa că, în loc să vă străduiţi să evitaţi un anumit fel de îndulcitor, mai bine aţi încerca să diminuaţi consumul de zahăr în general.

3. „Cafeaua nu ne face bine”

Acest mit este foarte răspândit, însă un număr foarte mare de studii realizate în ultimii ani au demonstrat nenumăratele beneficii aduse de consumul acestei băuturi.

Atunci când este consumată cu moderaţie (2-3 căni pe zi), cafeaua contribuie la menţinerea sănătăţii. De fapt, studiile sugerează că ea reduce riscul de apariţie a diabetului de tip 2, a bolii Parkinson şi chiar şi a unor cancere.


4. „Cu cât consumăm mai puţine grăsimi, cu atât mai bine”

Corpul uman are nevoie de trei tipuri de substanţe nutritive pentru a se dezvolta şi funcţiona. Astfel, noi trebuie să avem un aport echilibrat de proteine, carbohidraţi şi grăsimi. Da, avem nevoie şi de grăsimi! Grăsimile sănătoase le găsim în alune, seminţe, peşte, avocado, măsline şi lactate degresate care ne dau energie.

În schimb, pentru a ne menţine în formă este recomandat să evităm grăsimile saturate sau cele trans care se găsesc în carnea roşie şi alimentele procesate.

5. „Pentru a reduce aportul de sodiu consumă sare de mare”

Varietăţile speciale de „săruri gourmet” conţin cam aceeaşi cantitate de sodiu ca sarea de masă obişnuită.  În plus, aproximativ 75% din aportul nostru de sare vine din mâncăruri procesate.

6. „Consumă mai multă apă pentru a scăpa de kilogramele în plus”

Nu există nicio îndoială că apa este vitală pentru corp, însă asta nu înseamnă că ne şi ajută să slăbim.

Dacă faceţi parte din acele persoane pe care apa le ajută să stea departe de băuturile bogate în calorii, atunci s-ar putea ca ea să vă fie de ajutor. Însă, atunci când alegem să consumăm mai multă apă decât simţim nevoia în speranţa că vom slăbi, fără a ne schimba şi stilul de viaţ, nu vom abţine rezultatele sperate.

7. „Trebuie să evităm cerealele procesate”

Ştim că cerealele integrale sunt benefice pentru că au multe fibre, vitamine, minerale şi fitonutrienţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la toate cerealele procesate.

În unele momente, ca de exemplu atunci când ne refacem după o răceală, cerealele rafinate ar putea fi necesare. În plus, unele cereale procesate ne aduc un aport de acid folic. Aşadar, chiar dacă cerealele integrale sunt o alegere sănătoasă, ar trebui ca din când în când să facem loc în dietă şi pentru cele procesate.

8. „Zahărul îi face pe copii să devină hiperactivi”

Acest mit este atât de răspândit încât ni se pare imposibil să nu fie şi adevărat. Cu toate acestea, cele mai multe studii au indicat faptul că zahărul nu îi face pe toţi copii să devină hiperactivi.

Chiar şi aşa, însă, trebuie să fim atenţi al cât de mult zahăr consumă un copil şi să ne asigurăm că el mănâncă şi alimente sănătoase.

9. ”Atleţii au nevoie de foarte multe proteine”

Majoritatea dietelor vestice asigură necesarul zilnic de proteine chiar şi pentru atleţi. Adevăratul secret care îi ajută pe atleţi să aibă energie sunt caloriile, antrenamentele intense şi gustările care conţin carbohidraţi şi proteine.

10. „Prea mult zahăr provoacă diabet”

Dacă nu suferiţi de diabet, consumul de zahăr nu vă va cauza această boală. În schimb, ceea ce vă poate afecta este obezitatea şi inactivitatea.

11. „Carbohidraţii ne îngraşă”

Încetaţi să mai cădeţi pradă acestui mit, nu toţi carbohidraţii sunt dăunători pentru corp.

Dar de ce oamenii care au diete sărace în carbohidraţi reuşesc să slăbească? Ei bine, majoritatea acestor diete includ şi o restricţie calorică. Astfel, în realitate, restricţia calorică dintr-o astfel de dietă este cea care ne ajută să pierdem kilogramele în plus.

Sursa: descopera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 561

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 608

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 2883

Știri Constanța UPDATE. O mașină s-a răsturnat la ieșire din Galeșu!

09 Mar 2024 964

Știri Constanța Incendiu la o locuință din Poarta Albă! Pompierii intervin

09 Mar 2024 828

Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu și Primăria Năvodari SRL au contestat decizia Tribunalului Constanța

07 Mar 2024 1294

Primăria Cogealac, obligată de instanță să răspundă la cererea Uniunii Județene a Cooperației de Consum Constanța

18 Feb 2024 2033

Protest și la Constanța. Statisticienii opresc lucrul

16 Jan 2024 639

Un fost polițist a distrus geamul de la intrarea în locuinţa unei femei şi s-a baricadat în casă. După opt ore de negocieri, suspectul, imobilizat

08 Jan 2024 716

Povestea uimitoare a patru polițiști. Cum au convins un bărbat să renunțe la gândurile sinucigașe

04 Jan 2024 850

UPDATE Felicia Ovanesian l-a acționat în instanță pe Primarul Municipiului Constanța! „Pe vremea lui Făgădău primeam răspunsurile la cererile pe 544, dar la Chițac refuză de fiecare dată. Nu se poate așa ceva!“

15 Dec 2023 1345

Protest al polițiștilor de penitenciare! „Vom lăsa pușcăriile nepăzite de Crăciun și de Revelion“

14 Dec 2023 828

LIVE Constanța UPDATE. Incendiu în stațiunea Mamaia, lângă Hotel Parc! (FOTO+VIDEO)

10 Dec 2023 5181

Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, refuză să-şi dea acordul pentru extrădare simplificată

03 Dec 2023 1010

Franța refuză extrădarea lui Paul Philippe al României

29 Nov 2023 861