2011 a fost anul cu cele mai costisitoare dezastre naturale

minato-japan.jpgSpecialiştii spun că dezastrele naturale din 2011 au fost cele mai costisitoare din istorie, cheltuielile ridicându-se la peste un sfert de trilion de dolari la nivel mondial.

Mai bine de junătate din această pagubă colosală a fost înregistrată în urma cutremurul şi tsunami-ul din Japonia, din luna martie a anului trecut.

Deşi numărul dezastrelor naturale s-a încadrat în medie, iar numărul deceselor a fost sub medie, pagubele materiale produse de aceste catastrofe s-au ridicat la 380 de miliarde de dolari, comparativ cu 75 de miliarde de dolari, media anuală întâlnită până acum.

Din punct de vedere economic, 210 miliarde de dolari au fost pierderile provocate de tsunami-ul şi cutremurul din Japonia. Dezastrele de aici au făcut şi cele mai multe victime umane, fiind raportate 15.840 de decese.

Din fericire, oamenii de ştiinţă spun că unele dintre evenimentele pe care le-am văzut 2011 au loc odată la 1.000 de ani.

Deşi numărul dezastrelor geologice, precum cutremurele, nu pare a fi în creştere în ultimii ani, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre catastrofele meteorologice, care se întâlnesc din ce în ce mai des.

Cu toate acestea, legătura dintre schimbările climatice şi pierderile produse de calamităţile naturale este discutabilă. Se pare că pagubele au fost atât de mari din cauza suprapopulării şi a construcţiilor care au fost ridicate în zone unde, de regulă, au loc furtuni.

 În topul celor mai costisitoare dezastre naturale intră şi inundaţiile şi alunecările de teren din Thailanda (40 de miliarde de dolari), cutremurul din Noua Zeelandă (16 miliarde de dolari), furtunile severe şi tornadele din 22-28 aprilie din Statele Unite (15 miliarde de dolari) şi uraganul Irene din Statele Unite (15 miliarde de dolari).

Sursa: Descopera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 421

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 507

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 399

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 397

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 436

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 488

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 566

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 441

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 384

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 574

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 727

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598