Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare



Tribunalul amână pentru a treia oară pronunțarea unui verdict în procesul care vizează repartizarea a peste 20 de milioane de euro, parte din profitul anului 2022 din Portul Constanța!
 
Fondul Proprietatea SA, dar și CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța așteaptă încă verdictul Tribunalului în dosarul deschis de Fondul Proprietatea, acționarul minoritar al Portului Constanța, pentru anularea hotărârii AGA de repartizare a profitului.
 
Suma vizată de litigiu se ridică la 100.008.240 de lei, adică peste 20,14 milioane de euro, la cursul actual.
 
Noul termen pentru pronunțarea soluției pe fond este 9 aprilie 2024.
 
Orice decizie va lua în acest proces Tribunalul, ea va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel.
 
Amintim, într-un dosar separat, judecătorii din Constanța au respins deja, definitiv, cererea Fondului Proprietatea SA de a se suspenda hotărârea AGA de repartizare a profitului.
 
Dosarul pentru anularea hotărârii are indicativul 4938/118/2023 și se află, potrivit datelor noastre, în atenția completului prezidat de magistratul Elena Lavinia Crăciun, din cadrul Secției a II-a Civile a Tribunalului.
 

Inițial, pronunțarea verdictului fusese amânată pentru data de 12 martie 2024, apoi verdictul a fost amânat pe 26 martie 2024, judecătorii anunțând în final că pronunțarea se va face pe 9 aprilie 2024.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 361

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 442

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 575

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 449

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 511

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 552

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 792

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 439

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 568

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 596

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 402

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 463

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 421

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4333

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 415