Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

Sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu




Acesta este mesajul pe care l-a avut astăzi ministrul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și Infrastructurii din România în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports).
 
Proiectul comun, cu o valoare de peste 82 de milioane de euro, dezvoltat deja cu Administrația Portului Constanța, în baza memorandumului semnat în iunie 2022, a căpătat contur, iar pe 15 mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off), anunță ministrul pe pagina sa de Facebook.
 
„2023 a fost anul recordurilor absolute în ceea ce privește traficul de mărfuri în Portul Constanța, iar tendința de creștere se menține și în anii următori.
 
De aceea, suntem interesați de atragerea de finanțări pentru creșterea capacității portuare pentru reducerea timpilor de descărcare/încărcare a navelor, fluidizarea fluxului de nave în bazinele portului, extinderea capacităților de stocare și a rețelelor rutiere și feroviare din cadrul Portului”, precizează Sorin Grindeanu.
 
Citește și
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu „1 miliard de euro pentru investiții în Portul Constanța!”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 572

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 709

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 529

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 05 aprilie 2024

05 Apr 2024 534

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu „1 miliard de euro pentru investiții în Portul Constanța!”

07 Mar 2024 761

Noi discuții între ministrul Transporturilor și patronatele din transportul rutier

13 Feb 2024 597

Continuă dialogul dintre ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și confederațiile și federațiile rerezentative din domeniul rutier

23 Jan 2024 623

Guvernul a aprobat soluțiile Ministerului transporturilor și infrastructurii pentru rezolvarea revendicărilor solicitate de către transportatorii rutieri

18 Jan 2024 660

Grindeanu, întâlnire cu transportatorii. Ce s-a convenit în urma discuţiilor

16 Jan 2024 760

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 869

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se arată deschis la discuții cu reprezentanții protestatarilor

13 Jan 2024 621

Ministrul Sorin Grindeanu Ministerul Transporturilor nu a primit în ultimele 2 - 3 săptămâni cereri din partea transportatorilor pentru discuţii sau consultări

12 Jan 2024 749

Discuții între Ministrul Transporturilor și reprezentanții Confederațiilor și Asociațiilor relevante de transportatori

11 Jan 2024 601

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu S-a deschis circulaţia pe încă 8,7 km ai Autostrăzii de Centură Bucureşti (VIDEO)

30 Dec 2023 754

SURSE Directorul general al TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat din funcție

29 Dec 2023 753