Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

Sursa foto: Ziua de Constanța
 
  • Astăzi a avut loc conferința de conferința de recepție a lucrărilor la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea, organizată de  Consiliul Județean Tulcea, cu ocazia încheierii proiectului de dezvoltare, întins pe durata a doi ani. La eveniment a luat parte și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

La conferința de prezentare a rezultatelor investiției au fost prezenți, alături de conducerea Consiliului Județean și a aeroportului, oficiali guvernamentali de la nivel național și local, delegați ai Asociației Aeroporturilor din România și ROMATSA, reprezentanți ai operatorilor aerieni și antreprenori din turism.

Aceștia și-au expus planurile și perspectivele pentru operarea zborurilor directe, precum și impactul așteptat asupra economiei locale, conform Consiliului Județean Tulcea.

Primul care a luat cuvântul la conferință a fost Vâlcu Stoian, directorul general al Aeroportului „Delta Dunării”, care a prezentat starea aeroportului de la faza de construcție, din 1952 și până în prezent, când ajunsese într-o stare precară:

Următoarea etapă de dezvoltare a fost în 1973, pe care s-a construit un terminal și o pistă de 1500m. Bineînțeles că din 1973 până în prezent, aeroportul nu a mai suferit construcții sau modernizări. Ceea ce a dus ca perioada care a trecut din 1973 până acum 8 ani de zile să facă, practic, acest aeroport nefuncțional, din cauza infrastructurii precare pe care o avea. În aceste condiții, acum 8 ani de zile, am analizat situația de pe aeroport și am zis că singura soluție de supraviețuire a acestui aeroport sunt investițiile. Mai ales că în acea perioadă s-au deschis programele operaționale atât pe post-transport, cât și pe POIM, care a urmat. În 2017, în urma reconversiei a certificatului  de aerodrom, Aeroportul `Delta Dunării` Tulcea a primit acel certificat, dar și o serie mare de neconformități. Neconformități care nu i-au permis să se realizeze zboruri decât pentru aeronave de anvergura aripilor până la 18 metri”, a declarat Vâlcu Stoian.

Președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, prezent la eveniment, a mulțumit ministrului Sorin Grindeanu, precizând că modernizarea Aeroportului „Delta Dunării” poate deschide noi porți pentru dezvoltare a județului Tulcea. Acesta și-a exprimat și dorința de a duce la capăt proiectele de infrastructură, pentru a bătători calea dintre Tulcea și Europa.

Cer public sprijinul, domnule Grindeanu și domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, la toți, să ne sprijiniți, să identificăm oportunități ca acest aeroport să devină funcțional în sensul adevărat al cuvântului. Ne dorim ca Tulcea să fie legată aerian de țară, legată de Europa, pentru că acolo ne este locul.”, a declarat Horia Teodorescu.

În acest context, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu a precizat că pentru dezvoltarea turismului era nevoie de acest aeroport: „Rămăsese o singură problemă – cea de trafic. Nici nu puteam avea trafic fără a avea facilități, dar în sală văd și mari operatori de turism și atunci, atâta timp cât avem în județ, un județ unic în Europa, cu Delta Dunării, eu cred că numai cu facilități pentru operatorii de turism se poate dezvolta și crește inclusiv traficul pe Aeroportul din Tulcea. Eu cred că asta este modalitatea prin care se poate ajunge la un trafic care să fie mulțumitor și care să pună în valoare Delta Dunării. Vă doresc să aveți cât mai multe zboruri de pe acest terminal!”.
 

Seria evenimentelor continuă
 
„După conferința oficială, vineri, 26 aprilie, începând cu ora 10:00, toți tulcenii și vizitatorii din întreaga regiune sunt așteptați să viziteze noile facilități ale aeroportului în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”.


Astfel, invitații vor avea ocazia să viziteze noul terminal și să se bucure de o expoziție de tehnică militară, la care își vor da concursul principalele instituții militarizate din județul Tulcea, fiind pregătită și o prezentare de mașini restaurate cu valoare istorică”, menționează sursa citată.

Punctul culminant al evenimentului va fi un spectacol de show aviatic unde va evolua Aeroclubul României, prin Șoimii României - Hawks Of Romania, de la ora 16:00.
 
Despre modernizarea Aeroportului Internațional „Delta Dunării” Tulcea

„Ca urmare a construcției noului terminal, capacitatea de procesare a pasagerilor pe Aeroportul Tulcea a crescut de la 50 persoane/oră, așa cum a funcționat în ultimii ani, până la 400 persoane/oră, prin construirea unui nou terminal. Astfel, aeroportul răspunde, în acest moment, standardelor cerute de companiile aeriene, pentru operarea de zboruri regulate și în regim charter, și deschide noi oportunități atât de creștere a numărului de turiști străini în județ, cât și de călătorii directe, către destinații din străinătate, pentru tulceni”, au comunicat reprezentanții Consiliului Județean Tulcea.

Alături de construcția noului terminal, investiția a vizat și modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare, a căii de rulare și construirea unei platforme dedicate activităților de degivrare a aeronavelor.
 


Citește și


Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 403

IPJ Tulcea, la Ziua Porților Deschise a Aeroportului Internațional ,,Delta Dunării" (FOTO)

27 Apr 2024 347

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 594

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 732

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 686

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 542

Amenințare cu bombă într-un aeroport din Danemarca. Mii de călători au fost evacuați și zborurile au fost anulate

20 Apr 2024 798

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 457

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 637

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 585

CFR SA Circulația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă temporar între 9 şi 11 aprilie; 14 curse anulate

05 Apr 2024 579

CFRCirculația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă între 9 și 11 aprilie

05 Apr 2024 420

Noi decizii au fost adoptate de Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu-Constanţa SA

03 Apr 2024 1417

Cumpărări directe Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu cumpără bilet de avion și transfer aeroport Viena-hotel de la Paris Rostar SRL (DOCUMENT)

30 Mar 2024 758

Incendiu la o hală a aeroportului din Craiova!

18 Mar 2024 479