A fost descoperit misteriosul „monstru" din Cincinnati

descopera_1.jpg Acum circa 450 milioane ani, o mare puţin adâncă acoperea locurile unde astăzi se ridică oraşul american Cincinnati. Recent, în straturile depozitelor sedimentare din jurul oraşului, un paleontolog amator a descoperit fosila unei vieţuitoare care i-a intrigat pe oamenii de ştiinţă. În prezent, oamenii de ştiinţă încearcă să stabilească identitatea misterioasei creaturi.

Ram Fine, un paleontolog amator din Dayton, Ohio, a fost cel care a descoperit aproape întâmplător fosila, care atinge lungimea de 2,13 metri.
"Am ştiut de la bun început că descoperisem o fosilă neobişnuită. Imaginaţi-vă un cactus saguaro fosilizat, cu ramurile aplatizate şi striaţii orizontale în locul celor verticale. Aceasta este cea mai bună descriere directă a fosilei. Când am terminat de curăţat fosila, am văzut că depăşea doi metri lungime. Pentru clasa sa de fosile, are dimensiuni cu adevărat gigantice.", declară Ram Fine.

Regiunea Cincinnati a fost studiată amănunţit în decursul ultimelor două secole, iar în aceste condiţii, descoperirea din prezent este considerată a fi una cu adevărat remarcabilă

David L. Meyer, geolog în cadrul Universităţii din Cincinnati şi co-autor al lucrării "A Sea without Fish: Life in the Ordovician Sea of the Cincinnati Region", este de părere că tocmai s-a descoperit cea mai mare fosilă din zonă.

"Este evident vorba de o nouă entitate. Şi suntem siguri că este una de natură biologică. Studiez fosile de 39 ani şi nu am mai găsit ceva similar. A trebuit să fac nu mai puţin de 12 ieşiri pe teren în decursul verii trecute, pentru a identifica toate părţile fosilei.", susţine profesorul David L. Meyer.

Nici alţi specialişti nu au putut să stabilească identitatea misterioasei fosile. Ram Fine şi-a prezentat descoperirea cu ocazia unei întâlniri regionale a experţilor din cadrul Geological Society of America.

Ram Fine speră astfel să prezinte fosila unui număr cât mai mare de paleontologi şi să stabilească mai multe ipoteze referitoare la straniul animal străvechi din mările Ordovocianului.
Între timp, echipa de cercetători încearcă să găsească un nume pentru ciudata creatură, oprindu-se la denumirea de... "Godzillus".

Sursa: Descopera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 542

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 485

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 962

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 597

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 779

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 435

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 536

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 499

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 775

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 739

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 867

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 795

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 741

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 680