Să-l însoţim pe Domnul în săptămâna mare!

Arhim. Simeon Kraiopoulos:

Să-L însoţim pe Domnul în Săptămâna Mare

"Iubiţii mei, nu ştiu ce v-aţi fi aşteptat să auziţi în acest ceas, ce ar fi mai bine să spunem. Doar Dumnezeu ştie. Dar pentru că, prin slujba de după amiază a Ceasului al IX-lea, se încheie sărbătoarea Sfântului Lazăr şi, odată cu Vecernia, începe Sărbătoarea Floriilor, iar de mâine după amiază intrăm în Săptămâna Mare, poate că ar fi bine să începem cu ceea urmează. Sunt lucruri potrivite nouă, celor atât de preocupaţi, de grăbiţi spre multe, este prilej să trăim şi sărbătorim aşa cum se cade Săptămâna Mare. Cei mai mulţi, în fugă, îşi vor aminti că este Săptămîna Mare şi vor trece, cât de puţin, pe la biserică. Chiar şi cei care îşi consacră timp pentru biserică, pentru slujbe, de fapt nu sunt sloboziţi de cele în care sunt prinşi, nu sunt dezlegaţi din cele cu care sunt legaţi. Domnul, Cel fără de păcat, se lipseşte de bună voie de viaţă şi îmbrăţişează suferinţa

L-am auzit săptămîna trecută pe Domnul, în pericopa evanghelică, spunând ucenicilor Săi:

"Iată, ne urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor şi cărturarilor, şi-L vor osândi pe El la moarte şi-L vor batjocori şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia" (Marcu 10,33-34; Matei 20,18-19; Luca 18,31-33).

Nu ştiu ce ne va lumina Dumnezeu să spunem, dar cred că

Domnul urcă la Ierusalim cu ucenicii Săi şi ştie că merge să fie răstignit - nu înainte de a pătimi multe - să moară, să fie înmormântat şi să învieze. Domnul Care nu încetează nici un moment să fie Dumnezeu şi Om, cugetă, grăieşte şi le suferă pe toate ca un om. El urcă la Ierusalim ca om - pentru că nu avea nevoie ca Dumnezeu să meargă acolo. Păşind pe cale vorbeşte ucenicilor Săi ca om, încredințându-i că va pătimi şi va fi răstignit acolo. Dar ca om Domnul este fără de păcat.

Am spus şi în alte rânduri că toate acestea pe care le suferim noi, oamenii, în această lume, care în cele din urmă se încheie cu moartea, ni se cuvin, pentru că sunt urmarea păcatului. N-am fi pătimit dacă n-ar fi intervenit căderea, dacă păcatul n-ar fi intrat în om. Şi astfel tristeţea, agonia, certurile, greutăţile, tulburările, neliniştile, suferinţa, boala, amărăciunea, moartea, toate sunt rodul păcatului. Dumnezeu le-a spus primilor oameni creaţi: „În ziua în care veţi mânca din acesta, cu moarte veţi muri." (Facere 2,17). Hristos, însă, ca om fără de păcat, n-avea nici o legătură cu toate acestea, ele nu aveau stăpânire asupra Lui. Aşadar, Domnul are îndreptăţirea de la început să vieţuiască şi să nu moară niciodată ca om. Pe de altă parte, Hristos are orice îndreptăţire să se bucure de toate ca om. Dumnezeu le-a făcut frumoase pe toate câte există pe pământ tocmai pentru om, dar omul păcatului nu mai poate acum să se bucure de ele. Încearcă puţin să se bucure, dar la scurt timp le pierde şi aşa cum se zice, niciodată nu mănâncă pâine albă. Se hrăneşte cu pâine, dar nu mănâncă din cea albă, din pricina chinurilor pe care le are. Hristos, însă, ca om fără de păcat, are toată îndreptăţirea să se bucure din plin de toate.

Când a urcat de la Ierihon la Iersusalim, peste tot erau semnele primăverii, care pretutindeni este frumoasă, este minunată. Domnul, însă, ca şi cum n-ar fi luat seama la primăvară, ca şi cum n-ar fi văzut toate acestea din jurul Lui, firea minunată, cerul însorit, păsările, animalele le trece cu vederea de bună voie şi, aţintit asupra patimilor, cu privirea fixată acolo, urcă la Ierusalim ca să pătimească pentru mântuirea lumii.

Prin urmare, Mântuitorul, asupra Căruia suferinţele şi chinurile nu au nici o stăpânire, este îndreptăţit să le arunce departe de la El. Mai mult, Domnul se cădea să trăiască şi să Se bucure de toate, dar Se lipseşte de toate bunurile. Chiar şi la viaţa aceasta hotărăşte să renunţe, cu toate că înlăuntrul Lui, fiind şi om adevărat şi fără de păcat, izvorăşte dorinţa de viaţă.

 http://www.razbointrucuvant.ro/2012/04/09/saptamana-mare-patimilor/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1369

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 913

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1638

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 876

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 917

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 942

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2570

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1044

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3752

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 885

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1726

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 765

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2370

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2704

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3163