Aşa începe Mazăre mandatul Demolarea Continentalului

deschidere_maz.jpgEmblemă a Constanţei, inspirând rafinament, stil şi asigurând sentimentul apartenenţei la un oraş cu adevărat european, Hotelul Continental - a cărui construcţie a început în anul 1915 la iniţiativa fraţilor Gheorghiu şi care a devenit splendoare a arhitecturii la momentul la care a fost dat în folosinţă - a ajuns tristă amintire pentru constănţeni, începând cu anul 2001. Pe site-ul oficial al Primăriei Constanţa - cârmuită cu emfază de 12 ani de edilul Radu Mazăre - hotelul este menţionat la secţiunea „Salubritate şi ecarisaj", fireşte, în cadrul compartimentului „Realizări în Constanţa".

campanie-mazare-1.jpgAstfel, pe www.primaria-constanta.ro , este notată, alături de alte acţiuni de salubrizare, şi colectarea gunoaielor menajere, „demolare şi transport ruine fost Hotel Continental" (vezi detalii aici). Nu a durat mult, iar realizarea cea mai mare nu a întârziat să apară: în locul prestigiosului hotel de odinioară a apărut arta post-modernă. Abstractă. Constând, în speţă, în simboluri stilizate ale unor obiecte construite din fier. Care au ruginit.

campanie-mazare-2.jpgHotelul Continental, ridicat în 1915 la iniţiativa şi pe terenul fraţilor Gheorghiu, a stat în picioare până în 2001, când Constanţa a devenit a lui Mazăre.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 448

Pamfil Șeicaru „Armindenul, acea zi de 1 Mai ale cărei origini se prelungeau în timpuri imemoriale”

03 May 2024 319

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 511

Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

29 Apr 2024 878

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 453

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 546

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 263

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 594

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 665

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 790

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 874

Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”

19 Apr 2024 523

Studiu Numărul pisicilor care cad de la ferestre și se rănesc grav crește în lunile călduroase

17 Apr 2024 570

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 2041

Mâncatul a devenit un obicei de a hrăni emoțiile și nu stomacul. Ce spune specialistul

13 Apr 2024 477