Giratorii, semafoare temporizate şi intersecţii reabilitate Traficul rutier prin Constanţa, sub cârmuirea lui Mazăre

deschidere_maz.jpg Răzleţe prin municipiu până mai acum câţiva ani, sensurile giratorii par să fi luat cu asalt oraşul de la malul mării. Iar dacă tot vorbim despre traficul auto din municipiul cârmuit de primarul Radu Mazăre, nu putem să nu amintim celebrele semafoare temporizate, mândria Constanţei.

Şase intersecţii au fost reabilitate în cursul anului 2004, anunţă cu pompă pe site-ul oficial Primăria Municipiului Constanţa, cârmuită de Radu Mazăre. „Conform programului". Potrivit surselor oficiale, cele şase intersecţii cu pricina sunt bulevardul Tomis - strada Ion Raţiu, bulevardul Tomis - strada Nicolae Iorga, bulevardul Tomis - bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand, bulevardul IC Brătianu - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu - strada I. L. Caragiale. „În zona acestor intersecţii au fost amenajate parcări auto, s-a reabilitat platforma trotuarului prin montarea de pavele din beton colorat, s-au înlocuit bordurile existente (în stare avansată de degradare) cu borduri noi şi s-au plantat arbuşti şi plante ornamentale", spun pe site reprezentanţii Primăriei Constanţa. Nici indicatoarele rutiere nu au fost lăsate de izbelişte. Aceiaşi reprezentanţi ai administraţiei publice locale spun că în data de 18 mai 2004, de pildă, a fost demarat un alt proiect de modernizare a arterelor rutiere din oraş şi staţiunea Mamaia. „Schimbarea integrală a indicatoarelor rutiere, stradale şi turistice este un program unic la nivelul oraşelor din România şi a costat municipalitatea 21 de miliarde de lei", potrivit informaţiilor oficiale. Aflate într-o oarecare concurenţă cu celebrele semafoare temporizate, pe care primarul Mazăre nu scapă ocazia să le laude, dacă tot am amintit despre sensurile giratorii care par să fi împânzit în ultima vreme oraşul, este de menţionat că, la sfârşitul lunii martie, reprezentanţii administraţiei publice locale pomeneau realizarea a nouă astfel de sensuri.

campanie_mazare_-_semafor.jpg

Noi sensuri giratorii

Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, acestea ar fi urmat să fie amplasate la intersecţia străzii Bucureşti cu bulevardul 1 Decembrie 1918, a bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Nicolae Iorga şi a bulevardului I. C. Brătianu cu strada Dezrobirii. La sensul de la intersecţia Bucureşti - 1 Decembrie 1918 deja se lucrează. Totodată, în vizorul municipalităţii mai sunt sensuri giratorii pentru intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Sucevei, dar şi la intersecţia străzilor Adamclisi, Dobrilă Eugeniu şi Sucevei, precum şi a străzii Traian cu strada Termele Romane. Nu în ultimul rând, mai sunt vizate intersecţiile strada Alba Iulia cu bulevardul Aurel Vlaicu, strada Baba Novac cu bulevardul Aurel Vlaicu şi strada Ştefăniţă Vodă cu bulevardul Aurel Vlaicu. Reprezentanţii Primăriei Constanţa anunţau la sfârşitul lunii martie că noile sensuri urmau să fie finalizate până în jurul datei de 1 iulie. „Alături de celelalte programe de modernizare iniţiate de municipalitate, finalizate sau aflate în curs de derulare, aceste realizări dau un plus de confort cetăţenilor constănţeni şi turiştilor care asaltează oraşul şi staţiunea Mamaia", afirmau reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa cu privire la indicatoarele rutiere.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 467

Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

29 Apr 2024 857

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 445

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 542

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 258

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 587

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 661

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 777

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 867

Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”

19 Apr 2024 520

Studiu Numărul pisicilor care cad de la ferestre și se rănesc grav crește în lunile călduroase

17 Apr 2024 567

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 2029

Mâncatul a devenit un obicei de a hrăni emoțiile și nu stomacul. Ce spune specialistul

13 Apr 2024 475

Horoscop pentru vineri, 12 aprilie 2024. Sunt posibile cheltuieli neprevăzute pentru una dintre zodii

12 Apr 2024 683

Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)

08 Apr 2024 471