A fost considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști O nouă tragedie. A murit un fost jucător al Stelei

Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce astăzi a murit, la vârsta de 71 de ani, fostul mare portar Vasile Suciu. Pe marginea acestui trist moment, Federația Română de Fotbal a transmis următorul comunicat: „La o zi după Lică Nunweiller, un nou deces îndoliază fotbalul românesc: azi a trecut în neființă, la 71 de ani, și fostul mare portar Vasile Suciu. Vasile Suciu s-a născut la 21.10.1942 (Soporu de Câmpie, județul Cluj). A început fotbalul la Izolatorul Turda, în 1955. Peste trei ani s-a mutat la Arieşul. După un tur petrecut la Viitorul Bucureşti (cu care a debutat în Divizia A), în 1963 s-a transferat la Steaua. Sezonul 1971-72 l-a petrecut la Jiul Petroşani, ultima parte a carierei găsindu-l la Sportul Studenţesc, până în 1975. În respectivul an a fost nevoit să abandoneze fotbalul, din cauza unui accident rutier, în urma căruia a suferit fracturi la ambele picioare. A fost considerat unul dintre cei mai buni portari din perioada postbelică. După 1975, a lucrat ca antrenor la centrul de juniori şi copii ai Sportului Studenţesc. Cifrele carierei sale: 252 meciuri în Divizia A, unul în echipa naţională, 11 în cupele europene, 1 titlu şi 6 Cupe ale României. De asemenea, a fost campion european de tineret în 1962. Federația Română de Fotbal transmite sincerele sale condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte!”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța General Security SRL Cluj furnizează stații de încărcare pentru mașini electrice în Ostrov! Contract de 44.000 de euro (DOCUMENT)

08 Apr 2024 538

Polițist trimis în judecată de DNA!

04 Jan 2023 1400

60 de percheziții în Constanța, București și Ilfov. Mandate anulate în instanță

15 Jul 2021 2048

Rugby CS Năvodari a învins în deplasare RC Gura Humorului

26 Oct 2019 2018

Administratorii unor societăți comerciale, trimiși în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații li se aduc

12 Apr 2019 1410

Rugby CS Năvodari, debut cu dreptul în play-off. A învins la scor Grivița București

30 Mar 2019 1702

Șapte episcopi români greco-catolici uciși între 1950 şi 1970 au fost recunoscuți ca martiri

19 Mar 2019 1414

A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea a noi locuințe ANL la Cumpăna (galerie foto)

15 Mar 2019 1828

Klaus Iohannis a semnat decretele pentru numirea în funcții a ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a ministrului Transporturilor

21 Feb 2019 1548

Cine este Daniel Suciu, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Dezvoltării Regionale

19 Feb 2019 1688

Rugbyștii de la CS Năvodari au învins și Grivița București. Au cinci victorii din cinci!

10 Nov 2018 1382

A marcat 11 eseuri Vicecampioana CS Năvodari, scor-fluviu cu CS UAV Arad la rugby

30 Sep 2017 3141

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 31 iulie 2017

31 Jul 2017 2793

SSC Farul, de la 0-1 la 9-2 în meciul cu Voinţa Valu lui Traian (galerie foto+video)

29 Apr 2017 7317

„Mugli“ a luat cu executare!

17 Feb 2017 1954