Absolvenţii de la "Spiru Haret" ar putea susţine cinci examene şi o licenţă

Ecaterina Andronescu rezolvă problema absolvenţilor care nu au încă o diplomă de licenţă legală. Potrivit unei propuneri legislative, absolvenţii specializărilor neacreditate trebuie să susţină un concurs de selecţie din cinci probe şi un examen de licenţă la o altă universitate decât cea absolvită. Dacă această lege va fi adoptată, cei 15.000 de studenţi cu diplomele nerecunoscute ar putea intra în legalitate. VEZI PROIECTUL DE LEGE

Absolvenţii specializărilor neacreditate de la Universitatea 'Spiru Haret' ar putea fi obligaţi să susţină un concurs de selecţie cu 5 probe şi un nou examen de licenţă, potrivit unei noi propuneri legislative. Iniţiativa, înregistrată la Camera Deputaţilor pe 16 septembrie 2010, aparţine fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru spune că examenul pe care îl propune e singura soluţie pentru aceşti absolvenţi.
Această nouă lege iniţiată de senatorul PSD, Ecaterina Andronescu se află la Camera Deputaţilor. Dacă va trece şi de Senat legea şi-ar putea produce efectele în prima sesiune de licenţă din anul universitar 2010-2011, adică în februarie 2011.

Reprezentanţii ministerului spun că nu au aflat de propunerea doamnei Andronescu şi că ei continuă discuţiile cu Universitatea Spiru Haret pentru a le rezolva problema diplomelor.

Sursa: www.realitatea.net

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Iancu

29 Sep, 2010 14:14

Singura solutie pentru acesti absolventii,este sa o dea in judecata Dna.Andronescu si USH,pentru nerespectarea Constitutiei si a Legii.nr.85/1994.MEdCT.a dormit in front timp de 100 de ani ,fara sa se deranjeze sa controleze centrele ID din toata tara si acum vine si isi bate joc de sufletele unor oameni complet nevinovati.Absolventii,nu va lasati dati in judecata aceste institutii,care v-au furat sufletul,conoform Art.998-999,din codul Civil.Mergeti la CEDO si aratati lumii,cum isi bat joc de voi,cei ce ar trebui sa va apere de infractori!...refuzati alte si alte examene!..Examenele le-ai sustinut conform L.85/1994.

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 612

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 790

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 339

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 482

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 386

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 711

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 482

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 533

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 527

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 781

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 561

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 510

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 299

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 645

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 993