Acum vrea și daune A dat firma în judecată pentru că...se plictisea și îi era rușine să încaseze salariul degeaba

 
Un fost director de la o companie de parfumuri din Franţa a început un proces împotriva angajatorului care, spune el, l-a “trecut prin iad”. Frederic Desnard a lucrat vreme de 8 ani pentru compania franceză Interparfums, că manager. La sfârşitul lunii septembrie 2014 a fost dat afară, scrie L'Express. Omul spune însă că începând din 2010, firma “l-a distrus”, punându-l să se ocupe doar de sarcini mărunte, plictisitoare şi stresante – şi asta fiindcă departamentul pe care îl conducea până atunci a fost restructurat relatează stirileprotv.ro
“Eram deprimat, îmi era ruşine să iau bani fără să fac nimic”, afirmă Desnard, care spune că stresul şi lipsa oricărui stimul intelectual i-au produs probleme grave de sănătate, inclusiv un atac de epilepsie în timp ce era la volan din cauza căruia a făcut un accidente de maşină. Fostul manager afirmă că a “trecut prin iad” din cauza angajatorului şi cere daune de 150.000 de euro pentru ceea ce el numeşte “bore-out” – o afecţiune profesională nerecunoscută în Franţa.
Avocatul companiei respinge însă toate acuzaţiile şi spune că Desnard nu s-a plâns niciodată de plictiseală. “Dacă nu avea nimic de făcut, de ce l-a plătit firma?”, spune avocatul. Deja anul trecut Desnard a pierdut un proces pentru defăimare intentat de Interparfums, mai spun cei de la stirileprotv.ro.

Sursa: Stirileprotv.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comuna Nicolae Bălcescu, în proces cu o firmă din Giurgiu. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

27 Apr 2024 695

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 565

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 522

Primăria Constanța în proces cu OMV Petrom Marketing SRL pentru readucerea unui teren în proprietate (DOCUMENT)

05 Apr 2024 777

Justiție Constanța Administrația Fondului Imobiliar SRL, la judecată cu o societate din Valu lui Traian

30 Mar 2024 692

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 772

SPIT Constanța cere insolvența Balcan Logistic SA! Firma, parte responsabilă civilmente într-un dosar DIICOT cu un presupus prejudiciu de 180 de milioane de euro

20 Mar 2024 899

Firma care controlează lanțul de supermarketuri Penny, la judecată cu ANPC - Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanta

02 Mar 2024 751

Începe procesul în dosarul Herli Sof SRL, firma care administrează Autogara Sud, din Constanța! Decizia nu este definitivă (DOCUMENT)

29 Feb 2024 858

Farmacia, verificată de ANPC Eurosantis SRL, firma lui Ion Dumitrache de la PSD, în proces cu Protecția Consumatorilor Constanța!

27 Feb 2024 1131

Chiros SRL, firma care deține Cherhanaua Ovidiu, în proces cu Garda de Mediu Constanța

25 Feb 2024 925

Societatea SC Geo Pet Iuli SRL din Vulturu, județul Constanța, la judecată cu Agenția Domeniilor Statului

17 Feb 2024 1025

Firma New Half SRL și primarul municipiului Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

14 Feb 2024 659

Primarul Municipiului Constanța la judecată cu firma Dumacris Inst SRL

14 Feb 2024 757

Portul Constanța a reclamat firma Trei Fete Cucuiete SRL. Dosarul, în atenția magistraților de la Judecătoria Constanța

14 Feb 2024 859