Administrația locală din Ovidiu a finalizat lucrările pentru începutul noului an școlar

 
Administrația locală din orașul Ovidiu condusă de primarul George Scupra a finalizat lucrările, pentru ca la începutul unui nou an școlar, copiii din grădinițile și școlile din Ovidiu, Poiana și să beneficieze de toate condițiile și dotările necesare actului de învățământ la standarde moderne. 
 
În acest an, la inițiativa unui grup de elevi din cadrul Liceului Tehnologic Ion Podaru,  împreună cu primarul George Scupra , a fost înființat „Radio - clubul elevilor”. S-au efectuat lucrările de amenajare a spațiului, și au fost achiziționate toate dotările necesare pentru funcționarea acestui post de radio. Elevii vor avea posibilitatea ca în pauze să-și prezinte inițiativele, planurile și informațiile de interes pentru elevii liceului.
 
Începând cu acest an școlar, copiii vor beneficia de un nou mijloc de transport. Primăria orașului Ovidiu a intrat în posesia unui microbuz școlar în cadrul proiectului inițiat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
 
„Educatia este darul cel mai de pret pe care il putem oferi copiilor nostri. Ne dorim ca si in acest an scolar sa dezvoltam parteneriatul familie – scoala - administratie locala, pentru a sprijini copiii in lungul drum al formarii lor profesionale dar si al personalitatii. Imi exprim convingerea ca reprezentatii administratiei locale impreuna cu cadrele didactice vor veni in intampinarea nevoilor elevilor pentru a le netezi drumul spre o educatie la un nivel modern si performant. Urez parintilor un an cu multe satisfactii din parte copiilor, cadrelor didactice putere de munca si elevilor success si curaj pentru implinirea idealurilor”, a declarat George Scupra. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Chiros SRL, firma care deține Cherhanaua Ovidiu, în proces cu Garda de Mediu Constanța

25 Feb 2024 924

Oraşul Ovidiu înverzeşte pe zi ce trece. Acţiune amplă de plantare

25 May 2020 2530

Comunicat de presă Campanie pentru dobândirea actelor de proprietate, demarată de Primăria Ovidiu

16 Nov 2018 1638

Ediţia a zecea a Zilelor Oraşului Ovidiu a debutat la Ovidiu. Gabriel Cotabiţă, Grasu XXL și Irina Rimes se numără printre artiștii ce vor concerta la Ovidiu (galerie foto)

29 Jun 2018 2293

În toamnă, va fi inaugurat ansamblul statuar „Ovidiu Metamorfoze“ Evenimente speciale, la finele lunii, cu ocazia Zilelor Oraşului Ovidiu (galerie foto + video)

20 Jun 2018 2637

Primarul George Scupra investeşte în educaţie Primăria Ovidiu sprijină financiar copiii defavorizaţi, dar care vor să înveţe

04 Feb 2016 2402

Parcul central, aproape finalizat. Va fi inaugurat în decembrie Cadou de sărbători pentru toţi locuitorii din Eforie

27 Nov 2014 4886