Ajutor de minimis pentru agenţii economici din Mangalia

La sfârşitul anului trecut, consilerii locali din Mangalia au adoptat, în cadrul unei şedinţe ordinare, un proiect de hotărâre care se referă la aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru agenţii economici din localitate. „Potrivit HCL nr. 520/18.12.2013, societăţile comerciale/cooperatiste care au calitatea de contribuabili ai bugetului local sunt scutite de la plata majorărilor de întârziere şi penalităţilor aferente impozitelor şi taxelor locale, dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiţii cuprinse în cadrul schemei şi a procedurii de aplicare. Astfel, agenţii economici care achită integral, până la 31 martie debitele restante, inclusiv debitul din prima scadenţă a anului în curs, vor fi scutiţi de la plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere. Prezenta schemă de minimis se aplică în perioada 01.01.2014 - 31.03.2014, scutirea operând pentru majorările/penalităţile aferente obligaţiilor principale, stinse până la 31 martie, a.c”, se precizează într-un comunicat de presă. Tot aici se specifică faptul că majorările/penalităţile de întârziere pentru care se acordă ajutorul de minimis sunt cele aferente impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor şi altor venituri la bugetul local, calculate în limita termenului de prescripţie prevăzut de actele normative în vigoare.
„Conform aceluiaşi act normativ, dacă societatea comercială/cooperatistă are mai multe tipuri de obligaţii la bugetul local şi face plata integrală numai pentru un anumit impozit sau taxă, scutirile de la plată se vor aplica, în mod corespunzător, numai pentru majorările de întârziere, aferente respectivului venit bugetar. Pentru a beneficia de scutirea prevăzută în HCL, cei interesaţi vor depune la sediul Primăriei Mangalia o solicitare în acest sens, până la data de 15 aprilie a.c, însoţită de documente justificative”, se mai arată în comunicat. În municipiul Mangalia, numărul agenţilor economici, beneficiari ai ajutorului de minimis este de aproximativ 1200.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 250.000 de lei Parohie din Mangalia, în proces cu o companie de construcții! Dosarul, amânat după vacanța judecătorească

10 May 2024 266

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Stațiunile Neptun și Olimp!

10 May 2024 261

Achiziția va fi livrată la Mangalia, județul Constanța O unitate militară din Brașov organizează o licitație de peste 80.000.000 de lei. Ce cumpără (DOCUMENT)

09 May 2024 485

Nou val de nemulțumiri la Judecătoria Mangalia Părinții victimelor decedate în 2 Mai - „Ne-au răstălmăcit cuvintele. Una se declara și alta se consemna” (VIDEO)

09 May 2024 914

Judecătoriile Medgidia și Mangalia Magistrații Laura Sărac-Aldea și Florentin Mircea Panait, programați la testarea scrisă în cadrul concursului pentru funcțiile de conducere

09 May 2024 344

Judecătoria Mangalia A fost programat un nou termen în Dosarul 2 Mai. Vlad Pascu va fi adus în sala de judecată

09 May 2024 633

Judecătoria Mangalia Audieri în Dosarul 2 Mai. Tatăl lui Sebi - „Tot ce vedem ne aduce aminte de băiatul nostru”

09 May 2024 458

Audieri în Dosarul 2 Mai Imaginile tragediei, în cuvinte - Mama lui Sebi - „Viața noastră ca familie s-a terminat. Cimitirul a devenit o a doua noastră casă”

09 May 2024 483

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare - „Am coșmaruri noaptea. I-am văzut pe cei doi decedați”

09 May 2024 866

Ultimul termen în Dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

09 May 2024 870

UPDATE Judecătoria Mangalia Nou termen în dosarul 2 Mai! Au început audierile (FOTO+VIDEO)

09 May 2024 1152

Afaceri Constanța Firmă ce se ocupă cu repararea navelor, înființată în stațiunea Saturn de un cetățean ucrainean

08 May 2024 531

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 957

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 519

Judecătoria Mangalia, termen „greu“, joi, în dosarul accidentului de la 2 Mai! Încep audierile

08 May 2024 571