Akan Mujdaba de la Şcoala nr. 1 Valu lui Traian, menţiune la Concursul Naţional Impuls perpetuum

Akan Mujdaba este un nume cu care Şcoala cu cls. I-VIII nr. 1 Valu lui Traian se mândreşte. El este elev în clasa a VIII a şi a demonstrat tuturor că seriozitatea şi ambiţia sunt atribute care îl pot propulsa pe un elev într-un circuit al unor confruntări din care are de câştigat atât elevul, cât şi colectivitatea din care face parte, prin exemplul pe care acesta îl dă tuturor. Pregătit de două inimoase profesoare, Vasilica Teodorescu şi Mirela Florea, Akan a ridicat prestigiul şcolii noastre, participând la numeroase concursuri de ştiinţe, unde s-a clasat mereu pe locuri fruntaşe.

Ultima „ispravă" de acest gen este obţinerea unei Menţiuni, în cadrul Concursului Naţional de Chimie şi Fizică „Impuls perpetuum", adresat elevilor din mediul rural. Menţiunea este cu atât mai valoroasă, cu cât ea este prilej de mândrie şi la nivel judeţean, întrucât Akan Mujdaba a făcut parte, alături de doi elevi din Mihail Kogălniceanu, din lotul care a reprezentat judeţul nostru, în confruntatea care a avut loc în perioada 8- 12 august, la Călimăneşti. Munca sa şi a dascălilor care l-au pregătit a fost răsplătită prin obţinerea a 119,50 puncte. Îl felicităm pe Akan, pentru că el este unul dintre cei care au făcut să se audă la nivel naţional despre numele localităţii noastre şi, la această vârstă, nu e deloc lipsit de importanţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 51

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 513

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 274

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 415

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 334

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 560

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 446

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 488

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 499

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 704

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 501

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 488

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 285

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 610

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 962