Alegeri cu iz de scandal, azi, la CSM

Astăzi, au loc alegerile pentru viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Alegerile de anul acesta, proces derulat o dată la şase ani, se desfăşoară sub semnul unor controverse, mai mulţi magistraţi acuzând actualul CSM că organizează numai pentru o parte dintre locurile prevăzute ca eligibile de normele legale. Potrivit acestora, cinci dintre actualii membri CSM şi-au depus candidatura, deşi legea interzice reinvestirea, alţi doi candidaţi participă la alegeri, deşi ambii sunt detaşaţi în Ministerul Justiţiei, iar altor trei magistraţi le-au fost prelungită funcţia de membru CSM pe motiv că nu au un mandat complet. Astfel, din cauza acestor nereguli, alegerile pentru CSM riscă să fie invalidate, total sau parţial, de către Senat, după cum susţin mai mulţi magistraţi.

Lista a fost publicată pe site-ul instituţiei. Printre candidaţii validaţi se numără Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu, Cristian Deliorga şi Dan Chiujdea, actuali membri ai CSM care doresc un nou mandat.

Pentru doi reprezentanţi ai judecătorilor instanţei supreme în CSM, electorii vor avea de ales între Mircea Aron, Lidia Bărbulescu, fost preşedinte interimar al instanţei supreme, şi Gabriela Bârsan, şef al Secţiei de contencios administrativ a instanţei (soţia judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Corneliu Bârsan).

Pentru cele trei locuri din CSM care revin magistraţilor din Curţile de Apel sunt opt candidaţi: Lidia Barac, de la Curtea de Apel Timişoara, Gheorghe Diaconu ­ Curtea de Apel Piteşti, Nicolae Horaţius Dumbravă ­ Curtea de Apel Târgu Mureş, Dana Cristina Gîrbovan ­ Curtea de Apel Cluj, Cezar Hîncu ­ Curtea de Apel Suceava, Dan Lupaşcu ­ Curtea de Apel Bucureşti, Alexandru Şerban ­ Curtea de Apel Braşov şi Mihai Viorel Tudoran ­Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru singurul loc care revine tribunalelor sunt nouă judecători: Lăcrămioara Axinte (Botoşani), Gabriela Baltag (Neamţ), Rustin Petru Ciasc (Caraş-Severin), Adrian Toni Neacşu (Vrancea), Mona-Lisa Neagoe (Bucureşti), Norel Popescu (Mehedinţi), Ovidiu Puţura (Bistriţa-Năsăud), Marcel Ion Rusu (Sibiu) şi Mariana Vârgă (Vâlcea). Pentru cele două locuri în Consiliu ce revin judecătoriilor candidează trei magistraţi: Cristi Vasilică Danileţ (Oradea), Elena Popescu (Târgu Jiu) şi Marius Tudose Badea (Judecătoria Sectorului 3 din Bucureşti).

Pe locul din CSM ce revine procurorilor Parchetelor Curţilor de Apel se bat şapte concurenţi: Gigel Marian Alexandru (Constanţa), George Bălan (Bucureşti), Elisabeta Drăguţ (Craiova), Elena Hach (Braşov), Vasile Mandici (Suceava), Valentin Mirişan (Oradea) şi Ilie Nariţa (Alba Iulia).

De la parchetele de pe lângă tribunale candidează cinci procurori pentru un loc: Ioan Marius Aron (Sibiu), Origel Cotoi (Iaşi), Cristian Deliorga (Constanţa), Costinel Claudiu Minea (Mehedinţi) şi Oana Andrea Schmidt ­ Hăineală (Braşov).

Pentru singurul loc din CSM care revine parchetelor de judecătorii concurează Cristina-Andreea Cardaşol (Parchetul Judecătoriei Zărneşti) şi Dan Nicolae Chiujdea (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti).



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

justice

01 Nov, 2010 07:02

afara cu cristian deliorga care are deja 2 mandate0stim k ii tineti partea ca e ziarul lui verioti si palaz iar deliorga i a ajutat si e unchiul lui palaz dar vedeti in ce hal a ajuns justitia? nu sinteti vesnici-desecretizati dosraul de la dna de coruptie al lui deliorga ,ce ii mai face amanta? suparat?

Articole asemanatoare

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 393

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 540

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 679

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 521

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1370

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 870

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 647

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 810

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1047

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1441

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1689

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1086

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 855

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 668

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 874